Raspuns solicitari

Dragii mei,

Ca urmare a solicitarilor dvs., am sa va povestesc urmatoarea chestiune.

Nu vand oua. Nu din rautate, dar, motivele sunt date de experientele celor care fac acest lucru. In primul rand, transportul lor nu este destul de sigur, prin faptul ca exista riscul de a fi sparte, indiferent de modalitatea de expediere. Daca pe colet punem “fragil”, daunele sunt foarte mari (personalul de la curierat are o afectiune privind jocul de fotbal cu coletele pe care scrie “fragil”). Un alt motiv este acela ca, unii dintre dvs. obtin rezultate slabe la incubare (si mie mi se mai intampla acest lucru, chiar in ianuarie am inregistrat un randament de 40% la unul din incubatoare).

Asadar, cea mai buna solutie este de a vinde/achizitiona pui. Si aici fac observatia ca, personal, nu dau puii mai mici de 0 saptamana (de fapt, dupa prima vaccinare cu La Sota).

Un simplu calcul matematic este de folos in ceea ce spun: 20 de oua x 10 lei/ou = 200 lei. Riscul (mai ales pentru cei care nu au conditii optime de incubare si crestere a puilor in maternitati) este foarte mare. Dupa 2 saptamani, avand in calcul un randament de 60%, plus riscul unei mortalitati, chiar si reduse, ramaneti cu apoximativ 10 pui. La acestia adaugati (foarte important) mancarea speciala pentru a se forma in start si vaccinul de o saptamana si de o luna. In acest mod, ajungeti la un cost/pui de 30-40 lei. Nu am adaugat, stresul, munca fiecaruia dintre noi.

Personal, obtin in medie un randament de 80%. Nu pastrez puii iesiti dupa a doua zi de eclozare. Din start, randamentul, desi bun, nu ma ajuta la o statistica favorabila. Eliminand puii eclozati tarziu sau cu defecte, raman undeva la 60-70% din efectiv.

Asadar, ca urmare a celor spuse mai sus exista doua variante, cred eu, mai bune pentru dvs.:

1. fie cumparati pui la 1-2 saptamani de viata (la mine pretul este de 35-40 lei/pui);

2. fie cumparati puii la varste mai mari (de preferat, pana la 6 luni; personal, nu fac acest lucru). Ce pot spune, pentru cei care m-au intrebat, nu mai am de vanzare, decat cate un cocos din albastru, potarnichiu si herminat deschis in varsta de 10 luni.

Pentru cei interesati, mai am pui de la o saptamana pana la o luna din urmatoarele: herminat deschis, negru, albastru si potarnichiu. Nu mai am Rogesattelt si Columbia. Detaliile le stabilim pe mail. Pentru cei care au trimis mesaje in acest sens, nepublicate la cererea lor, va voi raspunde si vom stabili detalii pe mail.

Pretul unei maternitati variaza in functie de numarul de pui ce trebuie sa-i primeasca. Pentru o populatie de 60-70 de pui, o maternitate, cu tot cu accesorii – adapatoari, hranitoare – este de 650 lei, fara accesorii, dar de suprafata mai mare – unii au preferat sa puna hranitoare si adapatoare rotunda – este de 600 lei.

This slideshow requires JavaScript.

Actualizare 06.04.2014: Pentru cei care mai doresc herminat deschis, doar cu comanda; disponibili mai am doar negru, albastru si potarnichiu pe negru, in jur de cate 10 din fiecare. Pentru cei care au fost la mine, va spun ca peste 2 saptamani pot sa renunt la un cocos herminat deschis si la un cocos potarnichiu pe negru. Pretul pentru cocosul herminat este 400 lei, iar pentru cel potarnichiu este 250 lei.

Banii sau “viata”

De secole bune, economiștii ne spun că nu putem trăi fără bani, că economia, consumul și, în ultimă instanță, civilizația însăși sunt dependente de bani. Barterul oferă o alternativă viabilă și durabilă care poate corecta eșecurile economiei monetare.
În Valea Lares din Anzii peruvieni oamenii au puţini bani. Nu pentru că urmaşii incaşilor ar fi pauperi, ci pentru că banii nu le prea folosesc. În zonă s-a dezvoltat una dintre cele mai extinse reţele de pieţe de barter din lume în care localnicii schimbă în natură legume, fructe, cereale şi frunze de coca. Pieţele de barter, alternative la schimburile monetarizate şi la economiile autarhice de subzistenţă, asigură accesul tuturor familiilor din zonă la hrană diversă şi fac banii inutili. Valea Lares e structurată pe trei paliere de altitudine. În cea mai joasă zonă, yunga, se cultivă în special fructe şi coca, iar în zonele mai înalte, quechua şi puna, condiţiile sunt mai favorabile culturilor de cereale, cartofi şi manioc. Din pricina condiţiilor nefavorabile de mediu, localnicii au trebui mereu să fie inventivi ca să se asigure că au mereu parte de hrană îndestulătoare şi diferită. Localnicii au pus la punct chalayplasa, pieţe în care localnicii din cele trei zone aduc produsele în exces şi le dau la schimb pentru altele care nu pot fi cultivate în zona lor. Măsurile folosite la schimburile în natură sunt stabilite pe baza convenţiilor sociale. Participanţii schimbă, de pildă, fie un tubercul de cartof pentru un manioc, fie un pumn de grâu pentru unul de porumb. Paritatea schimbului
nu e deosebit de riguroasă şi lasă loc de caritate şi de solidaritate. Se întâmplă adesea ca femeile sărace sau în vârstă, care nu pot să cultive la fel de mult ca cei în putere, să primească ceva în plus, peste unităţile de barter convenite. Pieţele de barter din Anzi sunt, aşadar, mecanisme care reglează nu numai dieta şi biodiversitatea, ci şi relaţiile sociale şi disparităţile de statut. Mai mult, întrucât femeile sunt cele care merg în pieţele de barter să schimbe produsele în exces, aceste pieţe îmbunătăţesc rolul femeilor în societăţile montane din Anzi. Faptul că ele sunt însărcinate cu procurarea unei hrane cât mai diversificate şi nutritive le oferă un statut ridicat în familie, întrucât prin schimb furnizează tipurile de produse pe care bărbaţii nu le pot cultiva.
„Sunt forme non-monetare de procurare a hranei care s-au născut din cultura andină”, scriu Alejandro Argumedo, Neus Marti şi Michael Pimbert, trei cercetători experţi în economii locale sustenabile cu expertiză în Anzii Peruvieni. „Chalayplasa e un răspuns local la pierderea controlului asupra surselor alimentare şi la incertitudinile pieţelor agroalimentare. Astfel, comunităţile locale îşi redefinesc sistemul economic încorporând o combinaţie de forme monetare şi nemonetare de schimb care asigură durabilitatea ecosistemului, a biodiversităţii montane şi a culturii locale”, conchid cercetătorii.
Pieţele de barter din Anzi sunt ameninţate însă de încercările guvernului, ale Băncii Mondiale şi ale companiilor agricole multinaţionale de a-i determina pe localnici să intre pe făgaşul economiei oficiale, monetarizate. Profeţii pieţei nu văd cu ochi buni trocul, pe care teoriile economice clasice şi neoclasice îl consideră o formă primitivă de schimb, strămoşul civilizaţiei economiei de piaţă conduse de dorinţa de profit, în care cererea şi oferta sunt intermediate prin bani. Potrivit acestor teorii, banii, ca instrument de plată, ar fi apărut ca măsură de eficientizare a schimbului în natură. Barterul nu funcţiona perfect din pricina dificultăţii de a găsi la timpul potrivit pe cineva care să aibă nevoie de ce ofertantul avea în exces şi, să aibă, la rândul lui, o cantitate în surplus de bunuri de care să aibă nevoie ofertantul. În aceste condiţii, banii au apărut ca unealtă abstractă, care elimina problematica potrivirii cantitative şi temporale a ofertei şi nevoii. Drept urmare, schimbul mediat monetar, mai eficient şi mai sigur, a inlocuit, în calitate de formă economică superioară, barterul primitiv.
Antropologii care studiază banii dintr-o perspectivă socială, mai puţin orientată spre regulile nemiloase ale pieţei, nu agreează acest tip de înţelegere a dominaţiei banilor. Pentru ei, banii nu reprezintă neapărat singurul mecanism de schimb, iar barterul nu e obligatoriu o formă desuetă de schimb, ci funcţionează adesea paralel cu sistemele economice monetare şi corectează scăpările celor din urmă. „Barterul e adesea prezent acolo unde pieţele care folosesc bani sunt ineficiente, de regulă din cauza deficitului de lichidităţi”, scrie antropologul Keith Hart, profesor emerit la University of London, într-o lucrare în care expune o viziune socială asupra banilor şi schimbului. „Argentinienii, în contextul crizei de bani din 1999-2002 s-au îngrămădit în cluburi de barter. Oamenii aveau o idee destul de clară asupra valorii bunurilor pe care le dădeau la schimb mulţumită pieţelor monetare coexistente la care erau prea săraci să participe”, explică Hart. Aşadar, dacă banii se presupune că au apărut ca regulator al barterului, barterul continuă să existe ca alternativă la eşecurile pieţei. Recesiunea economică globală şi lipsa accentuată de bani a readus în actualitate barterul nu doar în zone presupus subdezvoltate economic, ci chiar în sânul civilizaţiei capitaliste.

În octombrie 2011, New York Times spunea povestea reţelei de barter din Volos, Grecia, ţara europeană care, potrivit statisticilor economice oficiale, se află cel mai aproape de buza prăpastiei falimentului. Unitatea Alternativă Locală (TEM în greacă), e o reţea pe care localnicii din Volos o folosesc pentru a schimba bunuri şi servicii, de la baby-sitting la ore de limbi străine sau depanări de calculatoare la mâncare gătită în casă – şi să primească reduceri la produsele şi serviciile unora dintre firmele locale. Reţeta de funcţionare a reţelei presupune ca membrii să se înscrie într-o bază de date virtuală şi să-şi deschidă un cont care se măsoară în unităţi TEM. Un TEM e echivalentul de barter al unui euro. Membrii pornesc cu zero unităţi TEM şi dobândesc credit oferind bunuri şi servicii, iar apoi folosesc creditul pentru a obţine alte bunuri şi servicii. De asemenea, membrii pot primi vouchere a căror valoare e exprimată în unităţi TEM pe care le pot folosi ca să primească reduceri la tarifele în euro ale comercianţilor locali. Reţeaua din Volos e aşadar, o combinaţie hibrid între monedă alternativă şi barter. Şi nu are nimic care s-o facă primitivă, anacronică sau ineficientă economic. Din contră, la fel ca în cazul pieţelor din Anzi, deschide accesul celor care nu au bani către produse pe care altfel nu le-ar putea cumpăra şi pune umărul la coeziunea comunităţii.

Grecia nu e singurul exemplu de ţară cu probleme economice unde se apelează la barter pentru corectarea lipsei de bani. Televiziunea americană ABC semnalează o creştere importantă a numărului de membri pe care îl au reţelele de barter din SUA. Situl http://www.swap.com, destinat acestui tip de schimb, contabilizează mai bine de 4 milioane de membri, http://www.barterquest.com intermediază schimburi de bunuri de valoare mare, cum sunt proprietăţile imobiliare, iar secţiunea de troc de pe http://www.craigslist.com e actualizată zilnic. La nivel local, unii mici antreprenori au început să accepte plata pentru serviciile lor sub forma de contraprestaţie, iar mamele din California îşi îmbracă adesea odraslele cu haine obţinute la schimb. Barterul revine nu doar din pricina reducerii puterii de cumpărare. Un alt factor crucial este apariţia şi extinderea cu adevărat globală a Internetului.

Dacă în vremuri trecute barterul era incapacitat de nealinierea ofertei cu cererea, Internetul oferă îndeajuns de multe opţiuni cât să satisfacă cele mai multe nevoi. Astfel, graţie Internetului, banii nu mai reprezintă singurul instrument de tranzacţie. Schimbul în natură nu e cu nimic mai prejos sau mai neeconomic decât pieţele ce funcţionează pe bază de bani. Din contră, în unele condiţii, barterul repară ceea ce pieţele strică. În Anzi, asigură perpetuarea biodiversităţii şi accesul diverselor categorii de locuitori la produse pe care nu le pot cultiva ei înşişi şi nici nu le pot cumpăra. În Volos, strânge relaţiile sociale şi oferă o portiţă spre bunuri şi servicii la vreme de penurie de euro în borsetele grecilor. În Statele Unite, facilitează continuarea relaţiilor economice şi nu permite blocarea consumului. Una peste alta, barterul nu e nicidecum o practică uitată, o formă economică arhaică, ci o modalitate de schimb eficientă şi utilă economic, social şi ecologic, chiar şi în condiţiile instituirii predominanţei banilor în capitalismul târziu.

Oul – la ce e bun?

Rheo Blair, cel care a inventat suplimentele alimentare prin anii 60’, a spus ca oul este cel mai bun aliment. Anii au trecut si oul a castigat o reputatie foarte proasta, datorita colesterolului. Medicii romani isi sfatuiesc pacientii ori de cate ori au ocazia sa nu manance oua, spunand…fara a se gandi prea mult… ca ouale le vor face rau. Pe ce se bazeaza ei de fapt, cand spun asemenea lucruri ? Ei spun de fiecare data ca, colesterolul din galbenus iti poate pune sanatatea in pericol.

Corpul uman are nevoie de o cantitate de minim 200 mg de colesterol, dar necesarul zilnic poate urca in unele cazuri…pana la 1-2 grame….depinde de activitatile zilnice ale fiecaruia. Un ou mare de gaina contine circa 212 mg de colesterol, deci colesterolul dintr-un singur ou nu depaseste in nici un caz…necesarul zilnic de colesterol. Majoritatea hormonilor din corpul nostru sunt sintetizati…din colesterol.

Daca o persoana tine o dieta echilibrata, fara a consuma grasimi de origine animala, poate consuma si 2 oua pe zi, fara nici o problema. In lipsa alimentelor bogate in colesterol,  ficatul nostru oricum, isi va produce singur colesterolul de care are nevoie…va folosi grasimile din celelalte alimente pentru a face asta. Colesterolul tine celulele noastre in viata si le ajuta sa se dezvolte…atat de important este colesterolul…Oul este o insa si sursa foarte buna de proteine, un ou contine 6 grame de proteina de calitate. Galbenusul contine lecitina, pentru o sanatate mai buna a creierului, si foarte multe vitamine: A, D, E, K, A, B1, B2. Contine, dealtfel, si foarte multe minerale : fosfor, potasiu, magneziu, calciu si fier. Oul este unul dintre rarele alimente care contine proteine complete, adica contine toti cei noua aminoacizi pe care corpul uman nu-i poate fabrica singur.

Oul, fiind unul dintre cele mai bune alimente de pe planeta, are o valoare energetica scazuta…doar 90-100 de calorii. Oul nu poate face rau decat celor care…pe langa oua…mai consuma si foarte multe grasimi de origine animala: mici, carnati, ceafa la gratar, etc. Oul prajit in ulei, este mai nociv decat oul fiert….conteaza foarte mult deci…cum mancam ouale. Momentul zilei in care consumam oul este foarte important…seara, oul poate deveni nociv…insa dimineata este considerat…medicament. Sa nu uitam totusi ca oul contine toate elementele necesare pentru a aduce viata pe pamant. Ignoranta unor medici, ii face sa para cam…depasiti. Ei sfatuiesc oamenii sa nu manance oua, bazandu-se doar pe o diploma care le da siguranta de a nu fi contrazisi, sau ei asociaza colesterolul cu…oul de gaina ?  Sau este doar o lipsa de respect pentru pacient…datorata salariilor mizere pe care acestia le primesc ? Daca nici macar medicii nu ne mai pot ajuta…ce ne ramane de facut ?

Oricum ar fi, lasand analiza la o parte, oua mananc de cand ma stiu (de la gaini “stresate” sau nu). In iarna asta, nu am reusit decat sa le pun deoparte, in incubator, si iata, ca iese urmatoarea serie:

Placintutze la 5 zile

Placintute…

In sfarsit, a inceput si a doua miniserie de puiuti, sau mai bine spus, placintute proaspete de cateva ore.

This slideshow requires JavaScript.

Si totusi, atat de fragili…

Iarna a inceput in ianuare

Suparat toata luna decembrie ca nu vad pic de zapada, ma gandeam la fel si fel de situatii, unele chiar apocaliptice. Intram in 2014 si, dupa cum bine stiti, spre sfarsitul lunii ianuarie VINE ZAPADA!. Si ce zapada si ce viscol… Au fost ani si mai rai…dar, pana la urma, e iarna. Dupa cele doua reprize de viscol (timp in care am incercat, fara succes, sa fac poteci), mi-am luat lopata la spinare si am inceput sa-mi croiesc alei prin curte. E drept ca, aproape o saptamana m-am luptat cu zapada troienita.

This slideshow requires JavaScript.

Cu mainile inghetate pe coada lopetii si biciul vantului pe obaz, nu m-am lasat, mai ales ca eram nerabdator sa-mi vad gainusele.

Si cand ma gandesc, e doar ianuarie, mai este si “femartie”!

Asa zisii crescatori

In ultimul timp, acest blog a fost asaltat de fel si fel de asa zisi “crescatori” de gaini de rasa, lasandu-si, binenteles, link-ul catre pagina lor de pe sunphoto, o platforma, care, initial, a avut intentii bune, dar, s-a dovedit a fi un fel de “mercador”. Personal, ii numesc crescator sunphoto. Nici macar nu sunt crescatori, ci pur si simplu copiaza cu nesimtire pozele altor crescatori, ideile si sfaturile adevaratilor crescatori, insusidu-si cu nerusinare informatiile respective. Oare acesti mincinosi nu au habar ca exista drepturile de copyright? Oare, acesti hoti si mincinosi nu stiu ca, mai devreme sau mai tarziu, cei care isi doresc cu pasiune sa stie adevarul, isi vor da seama de realitate? Acesta este, de altfel, unul din motivele pentru care nu am pagina pe acest “sunphoto”, si nu sunt singurul de aceasta parere. Stiu cativa crescatori care au renuntat la sunphoto, tocmai din cauza “mercador-izarii” acestei platforme.

Sa luam un exemplu: acest individ

http://cimpeanflorin.sunphoto.ro/Bolile_cele_mai_importante_la_Gaini

copiaza cu nerusinare, cuvant cu cuvant articolul scris de mine aici:

http://gainibrahma.wordpress.com/2011/04/09/bolile-cele-mai-importante-i/

Am aflat cine este mincinosul cu pricina si ghiciti ce: nici nu are vecin, care sa cresca gaini de rasa…. Prefer sa nu mai intru in detalii. Deduceti si voi.

Si as putea continua cu asemenea exemple, nenumarate.

Asadar, aveti grija ce cumparati si de la cine cumparati! Fiecare zona din aceasta tarisoara au crescatori seriosi de pasari de rasa. Mai bine ii vizitati, decat sa va pacaliti.

Un alt aspect extrem de ciudat pe care l-am intalnit este “garantarea procentului de 65% a randamentului de eclozare”!

Mai sa fie; cum naiba vine asta? Cocosul functioneaza doar 65%? Mai baieti, cocosul este fertil sau nu. daca pui cocosul la 30 de gaini, mai inteleg, dar cand ai un cocos si 5 gainuse, te mai numesti si mare crescator (in realitate, cumpara pui sau familii de la crescatori consacrati, ii tine 2-3 ani, timp in care vinde oua), cum iti explici ca tu garantezi procent de eclozare de 65%? Sau am mai vazut si 70%. Numai daca, te-ai pus tu pe treaba, in locul cocosului; asta se numeste zoofilie…..

Dragii mei, daca vreti sa faceti investitii in pasari de rasa, va sfatuiesc sa va duceti la expozitiile ce se organizeaza in zonele dvs. Studiati crescatorul si exemplarele acestuia si stabiliti, cu acceptul lui, vizite. E adevarat ca, si aceste expozitii nu garanteaza siguranta ca acel crescator este cu adevarat proprietarul liniei, dar e ceva, decat sunphoto. Din pacate, stiu destui crescatori de pasari de rase, care nu se mai duc la expozitii. Unii dintre ei, impatimiti cu adevarat, participa la expozitii organizate in Germania, Austria, Polonia. Bravo lor!

Succes!

Primii puiuti pe 2014

Anul acesta, ca urmare a solicitarilor mai numeroase decat in anul precedent, am decis sa incubez mai devreme. Asadar, incepand cu ultima decada a lunii decembrie, printre primele si putinele oua “culese”, s-au aflat puse la incubat cele din Brahma Negru. Urmatoarele serii se afla deja, in numar mai mare, in procesul de incubare: herminat deschis, albastru, potarnichiu pe negru, Rotgesattelt.

Si, iata-i pe micuti, la 2 zile:

293304fe0bb3f65b8d14e5d35952b3e8

Adevarul despre Brancusi

INTRODUCERE

 Anul trecut au apărut pe reţeaua Internet o serie de scrisori având la origine textul „Adevărul despre operele lui Brâncuşi”. Semnate uneori de prieteni, alteori de verişori sau nepoţi ai doctorului Traian Stoicoiu din Târgu Jiu, prieten cu Brâncuşi, emigrat în Lumea Nouă, toate scrisorile s-au  bazat pe textul de mai jos, cu precizarea de „a fi dat mai departe”.

„Am aflat de la un doctor de aici, care acum este mort (a murit in 1999) si care a locuit lânga Tg.Jiu. Parintii sai au fost directori la scolile din Tg Jiu: cea de baieti si cea de fete.

Tatal sau, Matei Stoicoiu, a cumparat o casa chiar in Tg.Jiu ca sa fie aproape de scoala. Intr- o vara, când se plimba prin parcul dela Tg.Jiu l-a intâlnit pe Brâncusi in parc. Ei se cunosteau, caci fusesera colegi in clasele primare.

L-a intrebat de ce a venit, iar el a spus ca a venit ca sa cerceteze locul in parc, unde sa amplaseze niste monumente, care au fost comandate in memoria eroilor din primul razboi mondial. Apoi Matei i-a spus ca o sa-i faca cunostiinta cu fiul sau, doctorul de care v-am spus, Traian Stoicoiu. Astfel ca atunci când Traian l-a cunoscut pe Brâncusi, a ramas impresionat.

Traian era suparat când imi povestea ca comunistii au schimbat adevaratele nume ale operelor lui Brâncusi si anume:

- Nu se chema “Coloana infinitului”, ci “Coloana sacrificiului infinit” dat de eroii nostri. Pe de alta parte, daca numarati modulele din care este alcatuita coloana, veti obtine un numar care reprezinta anul când a fost primul razboi mondial si se termina cu o jumatate din modul, adica reprezinta jumatatea anului respectiv.

- Al doilea monument, asa cum l-a conceput Brâncusi, este o masa inconjurata de 12 scaune. Deci nu “Masa tacerii”, ci “Masa apostolilor neamului”, iar in mijloc s-ar afla Iisus Christos.

- Al treilea monument arata ca o poarta, dar nici pe departe nu este poarta. Deci, nu se numeste “Poarta sarutului”, caci nu are legatura cu memoria eroilor, ci monumentul “Intregirii neamului”, deoarece fiecare stâlp este alcatuit din 4 stâlpi uniti sus cu o grinda. Sarutul mai inseamna si unitate. Deci acestea reprezinta 8 regiuni care trebuiau sa se alipeasca patriei mame, România.

Trebuie sa stie lumea ca Brâncusi a fost un sculptor simbolist. Comunistilor nu le-au placut numele date de Brâncusi, operelor lui.

De atunci a ramas asa, iar romanii parca sunt drogati, nu vor sa schimbe nimic.

Doctorul inainte de a muri, mi-a spus sa transmit in tara aceste lucruri pe care el le stia perfect.

Cu stima, Liviu Popp

Mesaj primit cu rugamintea de a-l da mai departe!”

Şi într-adevăr acest mesaj a fost dat mai departe, pentru că se considera a se fi făcut „o descoperire importantă”! Tocmai de aceea unii n-au ratat oportunitatea de a fi consideraţi ei însăşi amici de-al acelui enigmatic doctor aşa că s-au iscălind ei in locul primului autor al scrisorii.

După moda „senzaţionalului” de astăzi precum şi după modelul „înfierării” comunismului – exact cum acesta înfiera la rândul lui „regimul burghezo-moşieresc” – autorul, autorii sau noii pretinşi autori,  plini de mândrie patriotică dar şi de ură anticomunistă care „se poartă” sau „dă bine” astăzi, şi-au făcut o meserie din a da mai departe mesajul de mai sus, fără a cerceta nici măcar un singur rând din ceea ce s-a scris despre operele lui Brâncuşi, atât în perioada „burgheziei” cât şi în perioada „comunismului”.

Mai grav, jurnale care se pretind serioase, cum ar fi „Formula AS”, preiau mesajul d-lui Liviu Popp, şi în loc să se intereseze cine-i „personajul” mai înfloresc puţin scrisoarea iniţială, adăugând că doctorul ar fi din Scoarţa, iar părinţii săi directori la liceele “Tudor Vladimirescu” şi la liceul de fete, ar fi făcut şcoala primară cu Brâncuşi şi alte nemaipomenite bazaconii pe care le vom comenta aparte.

In fine, unul dintre transmiţătorii necunoscuţi, pentru a fi şi mai credibil, a creat o diaporamă ale cărei diapozitive, alternează textul scrisorii cu imagini ale operelor adăugând efecte speciale şi fundal sonor,  pentru a se amplifica efectul enigmatic al mesajului iniţial.

Dacă aceşti binevoitori s-ar fi documentat, ar fi aflat că „adevărul despre operele lui Brâncuşi”, a fost tălmăcit şi răstălmăcit atât în perioada capitalismului antebelic, cât şi în perioada cântării ceauşiste a României dar mai ales în perioada capitalismului sălbatic şi complet debusolat din vremurile de astăzi, când pentru mulţi absolvenţi de liceu cunoştinţele sunt la nivelul scolii elementare de altădată iar unii dintre ei ajung până şi jurnalişti sau „analişti politici” pe la posturile de televiziune!

Cât priveşte interpretarea operelor brâncuşiene, fiecare are dreptul de a le gândi după cum îl taie capul. Şi cu cât sunt mai multe interpretări cu atât mai valoroasă este opera, însăşi Brâncuşi atrăgându-ne atenţia că „Statuile sunt prilejuri de meditaţie”. Dar una este interpretarea artistică şi alta răstălmăcirea  răuvoitoare căutând în operele brâncuşiene „formule obscure sau mistere” cum spunea Brâncuşi. „Arta este altceva decât redarea vieţii”, atrăgea el atenţia, arta este „transfigurarea” vieţii.

Cum noi răstălmăciri „obscure şi misterioase” despre  „adevărul operelor lui Brâncuşi”, vor continua să apară în toate mijloacele mass-media, mulţi români şi-au exprimat dorinţa de a găsi un site care să adune ce au scris cele mai avizate condeie în materie de artă şi cultură şi să se edifice asupra „întregului adevăr”.

„Întregul adevăr” a existat însă numai în gândirea artistică şi creativă a lui Brâncuşi şi deci nu-l va găsi nimeni! Dar ne vom apropia de „adevărul” lui Brâncuşi cu cât ştim mai multe despre opera sa. De aceea, am făcut o punere în temă foarte necesară, prin alte site-uri „Brâncuşi” sau prin revista „Sămănătorul”. Pentru ca lumea să fie bine informată, am adunat pe site-ul “Brâncuşi” o parte din informaţiile cuprinse în peste 20 de cărţi, monografii şi albume – care au avut ca temă viaţa şi operele lui Brâncuşi – dar şi informaţiile de pe Internet, făcând o listă de legături (linkuri).

În demersul nostru am considerat că cea mai bună documentare au făcut-o însăşi oamenii de cultură ai Gorjului, ei având acces direct atât la documentele primăriei Târgu-Jiu, cât şi la documentele muzeului judeţean sau ale bibliotecilor din Târgu-Jiu. De aceea ne-am folosit de unele din cercetările lor apărute prin diverse publicaţii gorjene. Am dat întâietate atât cercetărilor d-lui prof. dr. Ion Mocioi, o somitate în materie, care a condus Comitetul de Cultură şi Artă al judeţului Gorj precum şi cercetătorului dr. ing. Sorin Lory Buliga care conduce astăzi Centrul de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu şi care tratează unitar întregul „Ansamblu Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu”.

 1 – Scrisoarea pentru românii „drogaţi”  care „nu vor să schimbe nimic”

 Am primit aceea scrisoare pe la începutul verii 2008. Şi am tratat-o ca un fapt divers, ca un mesaj al unuia care traind în Canada n-a aflat despre sutele, poate miile, de manifestări culturale de la Târgu Jiu care tratează din toate punctele de vedere operele lui Brâncuşi.

Vremea a trecut iar scrisoarea transmisă prin Internet a devenit vedetă. Postată peste tot ca un fapt senzaţional, adăugându-i-se enigmatic de către comentatori anonimi „Este o problemă complicată cu Brâncuşi” sau “Este o problema mai gravă cu Brâncuşi” scrisoarea a ajuns în majoritatea căsuţelor poştale ale românilor, în acest fel, devenind cu adevărat “o problema gravă”. Interpretarea „unicat” a operelor lui Brâncuţi, cu patent admis din start ca universal – valabil, eliminând toate celelalte variante, riscă să creeze un fals grosolan şi să aducă o impietate nepermisă operelor grandiosului ansamblu monumental al lui Brancusi.

Iată cum moda „senzaţionalului” de astăzi, intră peste noi în casă prin toate mijloacele: televiziuni, radio, jurnale, reţeaua Internet şi chiar prin telefon, „ai auzit de…”. Şi trăind noi într-o lume a „anormalului”, a bârfelor numite talk-show-uri, a răpirilor de „Magde”, a găsirii de „Elodii” îngropate demult, a „înfierării” comunismului şi la grămadă, a punerii la zid a tuturor celor care au trăit „pe vremea aia”,  un e-mail ca „Adevărul despre operele lui Brâncuşi”  nu-i de mirare că devine subit vedeta  patriotismului „curat şi nepătat” de secol XXI!

 Dar să luăm la rând afirmaţiile enigmaticului mesaj sosit pe Internet.

 1. Se afirmă că tatăl unui doctor, care locuia lângă Târgu Jiu, numit în paragraful următor Matei Stoicoiu, era director împreună cu soţia la „…scolile din Tg Jiu: cea de baieti si cea de fete.”.

Se vede clar că aici e doar rodul unei imaginaţii. Autorul scrisorii habar n-are de istoria oraşului Târgu Jiu, avansând ideea că pe vremea când Brâncuşi lucra la ansamblu, adică prin anii 1937,  oraşul avea doar două şcoli, una de băieţi şi alta de fete. Sesizând că e o făcătură, „Revista AS”, publicând scrisoarea, mai drege puţin busuiocul adăugând „Părinţii săi au fost profesori, directori la liceele “Tudor Vladimirescu” şi liceul de fete”.

Ehei! Existenţa doar a două şcoli la Târgu Jiu se pierde în negura secolelor iar învăţământul în limba română începe aici prin sec. XVIII-lea pe vremea lui Alexandru Ipsilanti. Două  “şcoale de panachizi”, una pe langă Catedrala oraşului, cealaltă pe lângă biserica “Sfinţii Apostoli” funcţionau la începutul sec. XIX. La cumpăna secolelor XIX şi XX apar deja cele mai importante instituţii de învăţământ. În 1897 „Gimnaziul real din Târgu Jiu” e numit la propunerea lui Iuliu Moisil  „Gimnaziul real „Tudor Vladimirescu””, în 1844 „Şcoala naţională” e numită „Şcoala normală” (mai târziu „Spiru Haret”), în 1876 prefectul Ghiţă Magheru transformă pensionul Săvoiu în „Scoala Secundară” apoi în „Scoala Normală de fete” („Ecaterina Teodoroiu”). În 1899 se pun bazele învăţământului profesional înfiinţându-se „Şcoala Comercială” (Virgil Madgearu).

Fie şi luând în considerare doar aceste patru mari instituţii de învăţământ din Târgu Jiu, în 1937, n-aveau cum să funcţioneze doar două şcoli, una de băieţi şi una de fete. Mai mult, n-am găsit în arhivele celor patru mari instituţii de învăţământ niciun director „Stoicoiu” si în consecinţă, formularea „Parintii sai au fost directori”  nu are nici-o  bază reală.

 2. 2. Revista „Formula AS” preia acel e-mail în stil caracteristic. Descoperă subit că Stoicoiu e din  din Scoarţa şi plimbându-se prin parc, a dat de Brâncuşi cu care se cunoştea  „caci fusesera colegi in clasele primare” . Iar fiul lui, doctorul, povestea cum „Brâncuşi i-a spus că i-ar plăcea să mă cunoască într-o zi şi pe mine” .  În materie de imaginaţie „Revista AS” e tare dar în materie de logică…

Dacă ne uităm la cronologia faptelor lui Brâncuşi, constatăm că în anul 1883, la vârsta de şcoală, Brâncuşi copilul, într-adevăr era prin Târgu Jiu dar… fugit de-acasă de frica învăţătorului! Maică-sa îl prinde, şi-l aduce acasă la Peştişani, unde face clasa I. În clasa a doua, Brâncuşi scrijeleşte banca cu briceagul, învăţătorul îl bate la fund cu nuiaua (deh, apucături de secol trecut!) şi Brâncuşi fuge iar de-acasă… Vine la Hobiţa cu ocazia morţii lui Nicolae, tatăl său, şi continuă şcoala primară la Brădiceni.

Nuiele pentru uzul învăţătorului se găseau însă şi la Brădiceni. Aşa că, fără să termine şcoala primară fuge şi de acolo în anul 1887. Bântuie prin ţară ca ucenic sau băiat de prăvălie, apoi în anul 1893 se înscrie la Şcoala de meserii din Craiova, unde se integrează perfect, devine bursier, este admis la secţia sculptură în lemn, pe care o termină primul, din 16 elevi, în anul 1897, după care pleacă la Viena.

Aşa că „directorul” Matei Stoicoiu din Scoarţa, sau mă rog, din Târgu Jiu, depinde ce scrisoare citeşti, nu avea cum să fie coleg de primară cu Brâncuşi! Deci, alt neadevăr!

 3. Fără să existe ca rânduri în scrisoarea originală a lui Liviu Popp, „Revista As” mai adaugă nişte paragrafe imaginare. Neapărat cu comunişti! Păi vreţi să nu fie revista în pas cu isteria anticomunistă de azi?

Era foarte supărat de câte ori îmi vorbea despre Brâncuşi, spunându-mi aşa: “Am citit multe cărţi primite din ţară despre Brâncuşi. Uite, d-le, cum au schimbat comuniştii numele operelor lui Brâncuşi, din parcul de la Târgu Jiu!

Păi dacă s-ar fi citit cărţile despre Brâncuşi, şi-ar fi dat toţi seama că nimeni n-a schimbat numele operelor lui Brâncuşi. Şi că fiecare brâncuşiolog care s-a ocupat de operele şi viaţa lui Brâncuşi, fie comunist vechi sau vopsit ca astăzi, fie capitalist vechi sau ciocoi nou ca acum, are propria lui variantă! Aşa cum şi  Matei Stoicoiu ignorând documentarea, a avut părerea lui în această scrisoare „nemaipomenită” şi „senzaţională” care a făcut înconjurul lumii.

 4. Mai zice revista „Formula AS”: ”Dornic să-l întâlnesc pe marele artist, am reuşit să vin în Târgu Jiu să-l cunosc. A fost un moment memorabil, dar eu am rămas entuziasmat mai ales de felul în care şi-a prezentat lucrările, mi-a spus chiar şi numele monumentelor pe care trebuia să le facă în memoria eroilor români.

Brâncuşi a ajuns la formula unui ansamblu sculptural pe parcurs şi a avut diverse variante de nume pentru operele sale chiar de la bun început!

Marea parte a variantelor de nume vehiculate pentru componentele ansamblului provin din fazele de proiectare, aprobare, strângere de fonduri, asigurarea amplasamentelor pe „Calea Eroilor”, despăgubirile de terenuri de pe „axul principal”, retrasare de străzi etc.

V. G. Paleolog, cunoscut biograf al sculptorului, atât în timpul regelui cât şi după a doua conflagraţie mondială, spune că „la începutul începutului, şi Brâncuşi şi comitetul nu intenţionau să ridice decât un singur monument. În şedinţa hotărâtoare a comitetului, cu o voce blândă şi în contrast cu ieşirea lui violentă (care uluise comitetul), Brâncuşi spune, după ce desfăşoară o fotografie: „Am hotărât la Paris ca monumentul să fie o coloană fără sfârşit. Iat-o! Ochii celor prezenţi privesc uimiţi fotografia care pentru ei nu reprezenta decât un stâlp ţărănesc”. Brâncuşi n-a ştiut de la bun început nici câţi bani se vor strânge şi nici câte piese va construi din ansamblul care  se prefigura pe parcurs ce lucra la coloană. Sanda Tătărăscu, în memoriile ei spune că „artistul a construit o primă masă a tăcerii, din bolovani de râu… O aşezare pe peluza verde, lângă vilă, faţă în faţă cu un semicerc decorativ de coloane, între care se află şi un capitel de la Sarmisegetuza”. 

Ca urmare, Matei Stoicoiu din scrisoarea lui Liviu Popp,  n-avea cum să spună că Brâncuşi „ şi-a prezentat lucrările, mi-a spus chiar şi numele monumentelor pe care trebuia să le facă” . 

 Numele şi interpretarea componentelor „Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu Jiu” a fost cea mai dificilă încercare a tuturor celor care au scris despre operele lui Brâncuşi. Însuşi Brâncuşi le denumea în diverse feluri. Coloanei, Brâncuşi îi spunea „Coloana infinită” iar Aretia Tătărăscu „Coloana nesfârşită”, pentru ca în final, să o predea primăriei Târgu Jiu sub numele de inventar, „Coloana recunoştinţei”.

Aşa stând lucrurile, nici nu mai are rost să comentăm variantele din scrisoare, printre care de tot hazul este aceea că  „nu “Masa tacerii”, ci “Masa apostolilor neamului”, iar in mijloc s-ar afla Iisus Christos.”! Iată cum dintr-un condei, apostolii lui Iisus ajunseră „apostolii neamului”, adică români!

 2 – Câteva denumiri ale pieselor complexului sculptural de la Târgu Jiu

 Precizăm mai întâi că pentru axa monumentelor denumirea a rămas cea propusă de Brâncuşi „Calea Eroilor” şi întărită de oficialităţile oraşului la 12 nov. 1937, prin decizia cu nr. 151.

 MASA ROTUNDĂ.

 Masa rotundă”, după modelul mesei rotunde ţărăneşti, este denumită aşa în actele oficiale din 1937-38, iar V. G. Paleolog afirmă că denumirea ar fi aparţinut lui Brâncuşi care a înlocuit-o mai târziu in diverse feluri: „Masa flămânzilor de spirit”, „Masa omeniei” (sau  Masa pentru primiri cu omenie), „Masa pomenirii” şi in cele din urmă „Masa tăcerii”.

Alte variante ale diverşilor biografi, autori de monografii sau de studii: „Masa familiei”, „Masa cinei nupţiale”, „Masa cinei cea de taină”, „Masa apostolilor”, „Masa dacică”, „Masa căpitanilor”, „Masa de piatră şi cele 12 scaune”.

 ALEEA SCAUNELOR

 Sau „Aleea din grădina publică”. Sunt denumiri date de localnici în 1938 şi care au rămas şi azi. „Băncile”, n-au denumire.

POARTA SĂRUTULUI!

“Poarta sărutului” sau “Monumentul sărutului” au fost nume date de Brâncuşi, folosind la monument tema sărutului, temă care o găsim şi la alte piese din atelierul său. “Portal” l-au numit constructorii, “Portal de piatră” şi “Portalul din gradina publică” au fost denumiri oficiale când au fost donate primăriei, iar diverşi brâncuşiologi i-au zis “Poarta eroilor”, “Poarta”, “Arc de triumf”, “Poartă de triumf”.

COLOANA RECUNOŞTINŢEI FĂRĂ SFÂRŞIT

 Denumire dată de târgujieni, de lucrătorii care au participat la construcţie şi de unii cercetători. A fost numită de Brâncuşi „Coloana fără Sfârşit”, apoi numită tot de Brâncuşi „Coloana Infinită”.

Alte variante: „Monumentul recunoştinţei”, „Coloana recunoştinţei”, „Monumentul păcii”, „Monumentul Eroilor”, „Coloana Eroilor”, „Turnul eroilor”.

Variante nelegate de tema eroilor: „Coloana infinitului”, „Coloana fără sfârşit”, „Columna infinită”, „Columna dorului”  

 3 – Interpretări  ale componentelor complexului sculptural de la Târgu Jiu

 Pe cât de diverse sunt denumirile încă în număr înzecit sunt interpretările. Aşa cum am mai precizat, fiecare are dreptul de a medita operele lui Brâncuşi după cum îl taie capul. Am putea spune deci că numărul interpretărilor creşte spre …infinit.

Şi cu cât sunt mai multe interpretări cu atât mai valoroasă este opera iar oltenii în materie de imaginaţie sunt de neîntrecut!

Liberalii au văzut în coloană nu recunoştinţa lui Brâncuşi faţă de eroii neamului ci recunoştinţa faţă de primul ministru liberal de atunci, Gheorghe Tătărăscu, care a avut un rol extrem de important în realizarea ansamblului şi a configuraţiei străzilor pe axul principal. Liberalii au spus că lui Tătărăscu i-ar fi dedicat Brâncuşi coloana şi au numărat şi piesele ei, constatând că au exact acelaşi număr câte litere are numele lui Gheorghe Tătărăscu.

Ca în gâlceava politică de astăzi, unor ţărănişti nu le-a plăcut interpretarea liberalilor şi au început să-şi bată joc de ei spunând că au pus în mijlocul târgului de vite al oraşului „P…la lui Tătărăscu”. Răspândindu-se vorba în oraş, cu amărăciune, Brâcuşi ar fi zis: „V-am lăsat săraci şi proşti şi vă găsesc şi mai săraci şi mai proşti!”  

 

Interpretări care tratează, pe componente sau unitar, întreg „Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu” sunt fel şi chip iar numărul lor pare că nu se mai termină. Şi nici nu se va sfârşi numărul vreodată având în vedere măreaţa operă brâncuşiană!

Să vedem totuşi în final, spre exemplificare, un extras (fără notele de subsol şi trimiterile la surse)  dintr-un studiu privind simbolistica celei mai importante piese a ansamblului, „Coloana recunoştinţei fără sfârşit”. În interpretarea dr. ing. Sorin Lory Buliga, şeful Centrului de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi”, studiu care a apărut în „Curierul primăriei”, nr. 3(46) din 25 martie 2004,  publicaţie a Primăriei Municipiului Târgu Jiu.

Simbolismul „Coloanei Infinitului”

„Coroborând interpretarea acestui simbol arhaic din spaţiul românesc cu unele din aforismele şi textele lui Brâncuşi (care dovedesc faptul că artistul cunoştea simbolismul polivalent al „Coloanei Infinitului” în toată profunzimea şi coerenţa sa), am ajuns la concluzia că această coloană este în esenţă o reprezentare a Divinităţii, sub aspectul ei creator. Voi prezenta în continuare câteva din rezultatele legate de această temă şi de asemenea textele brâncuşiene corelate.

1.  Coloana ca „Scară la cer”: „Hai să-i zicem o Scară la cer” – aforism spus de Brâncuşi chiar în faţa Coloanei.

2. Coloana ca „Axă a Lumii”: „…am vrut să dăruiesc osia spirituală”

3.  Coloana ca „Centrul Lumii”: „…într-o zi şi Stâlpul meu va prinde în jurul lui hora lumilor din cosmos”.

4.  Coloana ca „Lanţ al lumilor” (care se poate deduce şi din aforismul precedent): „Oare ritmul său lăuntric, din clepsidră în clepsidră, nu înfăţişează oare şi nenumăratele pulsaţii ale universurilor, care necontenit explodează şi se contractă?”. (T. Paleolog)

5. Coloana ca „Stâlp de lumină” sau „Stâlp de foc”: „Mi-am lăsat sculpturile să se joace cu cerul şi cu oamenii, dovedind lumii că este cu putinţă o sculptură a focului”.

„Acesta este mesajul Stâlpului meu, străjuit de Masă şi de Poartă…Să arzi ca o flacără…Să te prefaci în fulger legând cerul cu pământul”. (T. Paleolog)

6.  Coloana ca o reprezentare a Divinităţii sau Absolutului: „Du-te. Îmbrăţişează-l cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-l şi vei cunoaşte în adevăr sinea cerului”.

„Realitatea pe care Stâlpul – laolaltă cu celelalte două semne de piatră ale mele – o întrupează este avântul, conştiinţa nunţii ce o sărbătorim cu nesfârşitul univers, dorul ce-i însufleţeşte pe eroi spre absolut”. (T. Paleolog)

Tot în favoarea interpretării Coloanei drept epifanie uranică, reproducem aici, în premieră, un aforism al lui Brâncuşi, semnificativ în acest sens. Astfel, în perioada în care artistul se frământa pentru a hotărî locul de amplasare a Coloanei (probabil în vara lui 1937), preotul V. Brâncuşi din Peştişani, care îi era şi unchi, l-a mustrat pe acesta că în loc să se gândească cum să-şi ajute familia care este gata să “ajungă pe drumuri”, el se preocupă de probleme abstracte care nu puteau fi de folos cuiva. Întrebat de acesta ce vrea să facă acolo, sculptorul a răspuns în felul său caracteristic: „Unchiule, eu vreau să fac aici ce slujeşti dumneata”. Dar este de înţeles că preotul numai lui Dumnezeu îi poate sluji.

Interpretarea „Coloanei Infinitului” ca reprezentare a unei teofanii poate explica şi amplasarea acesteia după biserică, adică separat de restul ansamblului sculptural. Un motiv este acela că revelaţia lui Dumnezeu are loc după descoperirea credinţei de către om, credinţă întruchipată aici de biserica „Sf. Apostoli”.

Un alt temei îl constituie faptul că biserica are la bază un sacrificiu – care aminteşte într-un fel de sacrificiul eroilor gorjeni – şi anume acela al lui Iisus Hristos pentru mântuirea oamenilor. De aceea partea de căpetenie a cultului creştin, care este liturghia, constă în esenţă din aducerea lui Dumnezeu ca „sacrificiu de împăcare”, însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos, simbolizat de pâine şi vin. Acest trup simbolic se dă credincioşilor ca „împărtăşanie” pentru a se întări cu puterea Dumnezeiască ce există în ele, spre viaţa şi fericirea veşnică.

Ţinând cont de faptul că biserica îl simbolizează în primul rând pe Iisus Hristos, care declara că „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan, 14, 6), se poate înţelege de aici că doar trecând prin biserică (adică Hristos) se poate avea cu adevărat revelaţia semnificaţiei Coloanei Infinitului (ca reprezentare a Divinităţii).

Dar, aşa cum am arătat şi cu o altă ocazie, „Calea Sufletelor Eroilor” reprezintă de asemenea şi un drum simbolic de reîntoarcere a eroilor gorjeni – prin jertfa lor de sine pentru ţară şi credinţă – la Dumnezeu. Iar într-un sens mai larg, această reîntoarcere evolutivă – deci cu sens pozitiv, de recuperare – este o „cale eroică” pentru orice om care simte imperios nevoia de a-şi întâlni Creatorul.”

4 – Concluzii 

 

 Aidoma interpretărilor operelor lui Brâncuşi, concluziile trebuie să le tragă singuri cititorii.

Ei trebuie să discernă dacă acel e-mail lui Liviu Popp a vrut să fie doar o simplă mână de ajutor dată românilor dezinteresat, dacă a fost o diversiune de discreditare a ansamblului sculptural de la Târgu Jiu sau s-a vrut de la bun început a fi un virulent mesaj anticomunist, venit din partea unuia care a fost nevoit să plece în occident.

Partea cea mai proastă a fost că tocmai acest mesaj anticomunist a prins la public. El a fost amplificat iar unele din reviste sau posturi de televiziune, în loc să elucideze cazul, au pornit o campanie furibundă care să facă praf imaginea României, făcând plăcere patronilor şi acoperind interesele lor de ciocoi de presă porniţi mereu în a susţine o parte sau alta a spectrului politic.

 Nu s-a făcut altceva decât să se mai adauge la hărmălaia generală de astăzi încă o goarnă. Un singur forum, România-Franţa, şi-a exprimat îndoiala asupra afirmaţiilor gratuite conţinute în e-mail solicitând mediile intelectuale să-şi spună cuvântul.

Cât despre Liviu Popp, presupus ca primul care a transmis acel e-mail „Adevărul despre operele lui Brâncuşi”  nu se mai poate scrie nimic. Aflăm de pe Internet că „In seara de 28 Septembrie 2008 s-a stins din viata dupa o scurta dar grea suferinta in lupta cu cancerul Dan Liviu Popp, bine cunoscut si indragit membru al  Asociatiei Culturale Romano Canadiene din Calgary. Nascut in Bucuresti la 10 Aprilie 1941, crescut si educat in Bucuresti, a absolvit in 1968 Facultatea de Inginerie Geologica de la IPGG Bucuresti. S-a stabilit la Calgary in 1984 la chemarea fratelui sau Stefan Popp inginer geolog. A trait si muncit in Canada, patria sa adoptiva, timp de 24 ani intotdeauna in Calgary, unde a fost iubit si apreciat mult de colegi si prieteni.” Să-i fie ţărâna uşoară! Poate a vrut să facă un bine ţării dar uite că a ieşit prost!

 Revine ca misiune de suflet a tuturor celor care au transmis acel e-mail – şi care a făcut mai mult rău decât bine – să transmită mai departe, fiecare prin mijloacele lui, acest succint studiu al unui atât de nefericit caz.

Pentru că dacă ar mai trăi Brâncuşi astăzi, ar exclama iar cu amărăciune:

„Aţi fost proşti pe vremea comunismului dar după ce voi înşivă ziceţi că l-aţi distrus, vă găsesc acum şi mai proşti şi mai comunişti!”

Acest articol este creat de catre Prof. Nicolae N. Tomoniu.

Marele Lup Alb

Legendele despre misiunea de creștinare a Sfântului Andrei spun că acesta a fost trimis în „tărâmurile lupilor”, unde a fost însoțit și călăuzit în teritoriile dacice de Marele Lup Alb. Evident, nu avem inscripții sau documente la care să apelăm pentru reconstituirea drumului apostolului Andrei la Nordul Dunării (de fapt, nici nu există dovezi clare care să ateste că acesta ar fi trecut Dunărea), însă tradițiile populare cu privire la călătoria sa sunt foarte bogate.

Majoritatea tradițiilor populare stabilesc o legătură între Sfântul Andrei și lupi. El ar fi avut darul de vindeca răni, și prin rugăciuni „lega gura lupilor”, apărându-i pe oameni și vitele lor. Lupul a fost întodeauna considerat simbol al dacilor, iar unele legende spun că Marele Lup Alb, considerat căpetenia lupilor, a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei.

Legenda spune că, în vremuri uitate, un preot al lui Zamolxis cutreiera fără răgaz pământurile Daciei pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie, transmițând geto-dacilor că Marele Zeu veghea asupra lor. Fără a fi în vârstă, avea părul și barba albe ca neaua, iar credința, curajul și dârzenia sa erau cunoscute nu numai de oameni și de Zalmoxis însuși, ci și de fiare. Zeul, dându-și seama de valoarea slujitorului său, îl oprește la el, în munți, pentru a îl avea aproape.

Departe de oameni, preotul continuă să slujească cu aceeași determinare ca și înainte. În scurt timp, fiarele Daciei au ajuns să asculte de el și să îl considere conducătorul lor. Cel mai mult îl îndrăgeau lupii, căci aceștia erau singurii fără conducător, numai foamea ținându-i în haită.

După un timp, Zalmoxis vorbește cu preotul său și decide că a venit timpul ca acesta să îl slujească în alt chip, astfel îl transformă în animal. Însă nu în orice animal, ci în cea mai temută și mai respectată fiară a Daciei, într-un Lup Alb, mare și puternic, dându-i menirea să adune toți lupii din codri pentru apărarea tărâmului.

Astfel, de câte ori dacii erau în primejdie, lupii le veneau în ajutor, era de ajuns doar să se audă urletul Marelui Lup Alb și de oriunde ar fi fost, lupii săreau să îi apere pe cei care le deveniseră frați. Lupul Alb însă era și judecător, pedepsind lașii și trădătorii.

Într-o zi însă, Zeul îl cheamă din nou pe slujitorul său la el, de această dată pentru a-i da posibilitatea să aleagă, pentru ultima oară dacă vrea să rămână lup sau să redevină om. Cu toată mâhnirea pe care o poartă în suflet, știind ce vremuri vor urma, decide să rămână alături de Zeul său, sperând că astfel să slujească mai cu folos ținutul și poporul său.

Cu toată vigilența geto-dacilor, a lupilor și a Marelui Lup Alb, romanii reușesc să se infiltreze în rândurile lor și, în apropiere de marea invazie, sădesc în sufletele unor lași sămânța neîncrederii față de Marele Zeu. Astfel, unii daci încep să se teamă că Zeul nu le va fi alături în marea bătălie, iar trădătorii cuprinși de frică încep să omoare toți lupii ce le ieșeau în cale în speranța că unul din aceștia va fi Marele Lup Alb al cărui cap îl vor putea oferi romanilor în schimbul vieții lor.

Lupii, câți au mai scăpat fug în inima munților spre a nu mai reveni niciodată în ajutorul fraților ce îi trădaseră. Lupul Alb și Zalmoxis se retrag în Muntele Sacru de unde vor privi cu durere în inimi cum geto-dacii vor fi înfrânți de romani din cauza trădării.

Se presupune că vechile credinţe şi ritualuri ale populației precreștine au fost înglobate în noua religie. Spre exemplu, interdicţia de a lucra în ziua Sfântului Andrei, ziua fiind sub interdicţia lupilor. Noaptea premergătoare sărbătorii Sfântului Andrei (29/30 noiembrie) este concepută ca sabat al strigoilor şi al lupilor.

În această noapte, în special la sate, se practică încă ritualuri ciudate, din credinţa că astfel se pot găsi mai uşor protecţia de toate relele, bunăstarea şi chiar dragostea.

Anumite obiceiuri legate de ziua Sfântului Andrei ca: tăierea de ramuri din copaci şi plantarea de grâu în vase cu apă, pentru a fi păstrate pentru Anul Nou, amintesc de rituri agrariene mai vechi.

Sfântul Andrei este considerat ca fiind mai mare peste vite şi fiare, păzitor al turmelor de pericolul lupilor, patron şi îmblânzitor al lupilor, cel ce „leagă gura lupilor”. Aceste calităţi mitice nu i-ar fi putut fi atribuite dacă identitatea simbolică între daci şi lupi s-ar fi pierdut cu totul din memoria colectivă.

Ele indică, folcloric, atât obiectivul patronat de Sfântul Andrei al trecerii dacilor la noua religie, cât şi caracterul adânc popular al acestei acţiuni. Tinerii superstiţioşi şi nu numai cred că acum au şansa să-şi cunoască iubitul sau ursitul.

Însă, pe de altă parte, există credinţa că este momentul pentru a se lua măsuri de apărare împotriva duhurilor rele. Spiritele malefice ale celor decedaţi au, în această noapte, puteri sporite.

Legenda Lupului Alb, slujitor al lui Zamolxis, este surprinzător de asemănătoare cu cea a zeului Apollo la grecii antici. Acesta îşi avea templul pe insula Alba (Leuke), pe malul Mării Negre (actuala Insulă a Şerpilor).

În fiecare toamnă, Apollo se retrăgea în misterioasa ţară a hiperboreenilor, pentru a petrece iarna. El era conducătorul acestora denumit şi Lycantropul – Lupul Alb, divinitate respectată cu sfinţenie de către strămoşii noştri drept protector şi salvator în clipe de cumpănă.

Pentru a contracara credinţa în puterea magico-mistică a lupului, creştinismul primitiv l-a învestit pe Sfântul Petru (Sâmedru) cu atributele de păstor al lupilor (care sunt consideraţi câinii săi) împreuna cu Apostolul Andrei, care a propovăduit creştinismul în „teritoriile lupilor” şi a fost tot timpul vegheat de Marele Lup Alb.