BĂNCILE, PARASTASUL ŞI INSTITUTUL (preluare) 18 mai 2012

Altă dată puternică şi unită, azi decimată, dezbinată şi exploatată in fel şi chip, clasa de mijloc este ca un miel care işi aşteaptă randul la abator, de parcă am trăi in epoca fabianistă. Valorile fundamentale sunt aproape desfiinţate, economia preluată ostil,  ce ieri era blamabil azi devine lăudabil. E timpul să ne trezim! Resursele ţării sunt la mana firmelor de bloc şi in buzunarele chiaburilor autohtoni şi străini. Inainte de lovitura de stat din 1989 se extrăgeau 22 de milioane de tone de minereu, cu tehnologia amărată  de atunci.  Astăzi minerii nu mai au identitate socială, iar bogăţiile subsolului au fost instrăinate cu concursul F.M.I. Nici comuniştii nici legionarii nu au atentat la drepturile fundamentale ale romanilor. Mii de pensionari din ţară, singurii care se mai revoltă, au dat Statul in judecată pentru procedură  confiscatorie. Statul a furat de la oameni, băncile i-au furat pe oameni. Trebuie să plătească! Acum zece ani Argentina a alungat F.M.I-ul, mai apoi, afirmandu-se ca putere economică. Protejate de legislaţie, in spatele ghişeelor, băncile prezente pe teritoriul ţării produc cele mai mari fraude, furturi, infracţiuni şi contravenţii, prejudiciind grav persoanele juridice şi fizice. Nu puţini directori de sucursale au fugit cu banii clienţilor. Prin serviciile prea secrete şi prin celelalte ramificaţii ale sistemului judiciar, Statul s-a imbolnăvit de orbul găinii cand vine vorba de evaziunea din sistemul bancar. Băncile, peste patruzeci la număr, care căpuşează populaţia Romaniei, la prima manărie constatată ar fi trebuit arse zdravăn la buzunare şi trimise de unde au venit, domule prim- ministru! Dacă bancherii vor ca romanii să le plătească restanţele, Statul trebuie să le ofere  slujbe plătite cu 1200 euro pe lună. De nu, să vină bancherii să lucreze in locul lor pentru 80 de lei lunar sau să trăiască fără nici un venit, din care să achite taxele şi impozitele (cele mai multe şi mai mari din Europa), facturile la utilităţi, medicamentele, hrana, creşterea şi educarea copiilor. Atunci bancherii ar protesta in faţa propriilor sedii in favoarea romanilor ruinaţi de datoriile crescute fraudulos, odată cu creşterea suspectă a cursului de schimb şi cu desfiinţarea a zeci de mii de locuri de muncă. Statul nu şi-a falimentat acoliţii, nici firmele in cardăşie, cărora le-a şters datoriile.

Nu lor, ci miilor de romani daţi afara de la lucru, condamnaţi la mizerie şi foame, trebuia să li se şteargă datoriile. Degeaba imi bat gura, acesta este falimentul controlat al naţiunii. Mă intreb cate parale au luat ziariştii de la bănci şi cate parale fac ei, ca oameni, de au trecut in tabăra cămătarilor, ieşind iarăşi la atac cu articole ameninţătoare. Cu cat i-au plătit firmele de recuperare, pardon de cămătărie, pe ziarişti, ca să sperie  şi să ameninţe romanii? Sunt sigur,  vom citi in curand in aceleaşi ziare despre falimentul băncilor şi fuga lor din Romania. Dacă recuperatorii au epuizat intimidarea şi ameninţarea, iar romanii nu-şi pot jupui pilea să le-o dea, probabil le vor tăia cate un deget şi le vor duce băncilor trofeu, ca in filmele cu mafioţi. Recuperatorii se bazează pe intimidare, ameninţare, pe naivitatea sau neputinţa clientului. Firmele de recuperatori nu au bază legală, sunt o altă reţea de trantori care se pricopsesc din alchimia haosului şi hoţiei, din firimiturile de la masa bancherilor şi din teama sărmanilor. In multe cazuri, aceste firme represive apelează la randul lor la executorii judecătoreşti, care ii  refuză, conştienţi că de la romanul falimentat de stat nu se mai poate recupera nimic. Colecta fărădelegilor la bugetul băncilor şi al statului ar trebui să devină obiectiv strategic al guvernului. Domnule prim, băncile au intins numeroase capcane romanilor neprotejaţi de lege, care se schimbă după ingineriile financiare ale Puterii. Romania nu are nevoie de atatea bănci pe teritoriul ei! In vechiul regim fiinţa o singură bancă pentru popor  C.E.C., şi nici vorbă de fraudă. Milioane de romani şi-au cumpărat, pe cand economia ţării duduia de sănătate, case cu imprumut la CEC, cu rate şi dobanzi mai mult decat rezonabile.

Băncile nu mai dau credite, anunţă  presa cumpărată de bancheri. Foarte bine, nici romanii nu sunt nebuni să mai ia credite, chiar de ar manca pită cu ceapă şi apă. Aşa că, băncile ar trebui să işi ia lumanări pentru inmormantare şi parastas şi să suporte efectul şomajului, al sărăcirii şi fraudării clienţilor. Spuneţi NU imprumuturilor!, dragi romani. Imi vine să-i plang pe şefii de bănci. Nu le mai dădeai de nas, aveai nevoie de programare ca să discuţi cu un şef de sucursală. Iar ofiţerii de credit, bine instruiţi, mai-mai să-i ducă acasă cu maşina pe clienţi, doar-doar ii va convinge să mai ia un imprumut sau să deschidă cont la ei. Am un sfat pentru bănci: să-şi recupereze creditele restante, mă rog, neperformante, şi banii virtuali de la angajaţii lor, incepand de la directori pană la ofiţerii de credit, care le-au băgat clienţilor pe gat comisioane şi dobanzi crescătoare pentru suma imprumutată, care de la an la an s-au dublat, triplat, au crescut de patru, de cinci, de şase ori.  Un calcul isăresc fraudulos a făcut ca romanii cinstiţi să fie vanduţi cămătarilor mondiali. Dobanzi extrem de mari, dobanzi frauduloase la dobanzi, comisioane de intarziere, comisioane la comisioanele de intarziere! O datorie de 500 de euro a devenit una de 5.000 de euro. Doar 10% din datoria creată artificial reprezintă imprumutul. Instituţionalizand cămătăria, Guvernul a manifestat grijă vitală faţă de popor! Asta e partea  ilegală şi hidoasă a capitalismului romanesc: chiar dacă nu mai vrea cetăţeanul să se imprumute, statul se imprumută in numele lui. Şi mă refer la datoriile făcute de statul roman pentru bunăstarea Puterii, care doarme cu somn de intenţie, astfel ca străinii care au mituit-o, să secătuiască şi mai mult  naţiunea.  Marea problemă e că rasă degenerată a Puterii de după 1989 a distrus absolut orice activitate economică productivă şi, odată cu acestea, nucleele sindicatelor muncitoreşti, de care se temeau, transformand Romania intr-o colonie de bănci, moll-uri, marchet-uri, farmacii, cu o populaţie sărăcă, ingropată in datorii. Ce se va intampla cand nu va mai fi nici un obiectiv economic de furat, pardon, de privatizat? Probabil, se va trece la privatizarea organelor interne ale romanilor. Preambulul acestei operaţii se numeşte card de sănătate.

Aruncaţi o privire şi in curtea Cantacuzino, singurul institut producător de seruri şi vaccinuri a devenit pricină de sfadă. Sunt interese mari in joc, iar terenul de sub el valorează milioane de euro, de dolari, nici eu nu mai ştiu. La naiba cu toate vaccinurile! Fie că le producem sau le importam, tot un atentat la sănătatea cetăţeanului sunt. Insă, institutul, carpit şi improvizat in cei douăzeci de ani de capitalism, nu trebuie desfiinţat la invocata lipsă de rentabilitate. Doar nu e o fabrică de pioneze, inutilă economiei de targ, şi trebuie demolată! Ba că nu e la standarde europene, ba că nu are prestigiu, ba că nu e competitiv. Aiurea! Se dă cu praştia pentru că stă pe un teren de aur in centrul Capitalei. La mijloc sunt interese imobiliare. Ce importanţă are cercetarea ştiinţifică pentru rechini? In fapt se urmăreşte anihilarea totală a Cercetării in Romania. Vor distrugerea institutului ca să imbogăţească Companiile farmaceutice străine şi pe rechinii imobiliari. Uriaşe sunt mizele şi scandalurile acestui an electoral, iar Puterea se poartă ca la uşa cortului. Guvernarea poporului se reduce la interese de partid şi de clan. Demagogie, duplicitate, ipocrizie, populism, mult clamatul interes naţional a ajuns un focar de corupţie parafat de justiţie. Scandalul numirii judecătorilor Biroului Electoral Central, al votului uninominal pur, al revizuirii constituţiei, al retrocedării proprietăţilor naţionalizate, al revocării Robertei din fruntea Camerei de furat voturi, al demisiei şefului de la ANAF. Ultimul, o rocadă menită să distragă atenţia de la afaceri necurate. Dumnezeu şi-a intors faţa către romani!  Se demite. Se promite. Se  numeşte pionul,  un avocat bogat, priceput la tranzacţii, gata  să relanseze piaţa imobiliară, astfel ca metrul pătrat de teren in Capitală şi in ţară să coste cat la Monte Carlo! Aferim chiaburule! Ex ministrul mititel a fost demis prin telefon de către preşedinte, urmatorul, insuşindu-şi lecţia, il demite tot prin telefon pe şeful ANAF. Nu-i bai, a avut grijă să-şi infiinţeze un post la Direcţia de Verificare a Marilor Averi. O funcţie mai mică in grad pe o leafă mai mare in aceeaşi instituţie. Schimbarea şefului ANAF, citat in dosare de corupţie, devenise necesară pentru Putere. Fiind an electoral, situaţia risca să explodeze, cu consecinţe devastatoare. El ştia totul despre maşinăriile finanţării costisitoare a campanii electorale. De aici compromisul. Demiterea de faţadă şi recompensa pentru tăcere: şefia Departamentului de Control al Marilor Averi. Chipurile, alungat de la stană, lupul a fost numit paznic pe acelaşi imaş, la mioarele bătrane.

Sursa: Agero

Un alt sfarsit… 18 mai 2012

„La inceput a fost un telefon si telefonul era la presedinte”. Dupa 78 de zile, „cel mai mare carturar si scriitor roman al momentului” (scuipati in sin, daca v-ati speriat), denumit astfel pentru „orbitorul” talent literar (grava eroare), a devenit un apel de Adio, iar Guvernul MRU, istorie cu bataie scurta. Drept urmare, ne vom astepta la tonuri ocupate cu bataie lunga. La inceputul mandatului, cind a declarat ca a studiat la Oxford, cei cu IQ-ul mititel din gasca au exclamat: „ecce homo”! – tocmai bun de „prim”, mai ales ca e de-al nostru. Cum se construiesc „personalitatile politice”? Iei una bucata de om, il cresti de mic, ii descoperi vulnerabilitatile, iar la momentul cheie il salti la tribuna ca sa-ti returneze datoriile. Asa a fost fabricat si „legendarul” care pina la motiune pretindea arogant ca va salva natiunea, impreuna cu merceologii culturali, ale caror clasamente sint luate in seama mai ceva ca nominalizarile Oscar. Cit despre spiritul lor, despre scinteia Dumnezeiasca din ei, oricit am scapara amnarul, nu va aparea in veci. Sint niste clone ale unui program neprietenos poporului roman.

Dupa alungarea guvernului, desi era tot timpul in minte cu „organismele vii care fac oua in continuu”, ex-agricultorul „prim” al tarii se va face apicultor. Asa a promis public. Fotoliul ministerial i-a deschis apetitul pentru albinarit. Gainariile n-au tinut prea mult. Sa-l vedem lucrind cu albinele, dar lingindu-se pe bot! si daca poporul nu va consuma miere precum ne-a indicat, va merge la export. Chinezii au venit in Romania special dupa mierea noastra.

Asadar, motiunea a aruncat portocalele in storcator, Obama a fost stropit cu iaurt intr-un restaurant-bar din Boulder – Colorado), fostul premier ucrainean Iulia Timosenko a ajuns la spital cu vinatai dupa ce a fost batuta de un gardian, iar promisiunea electrificarii tuturor gospodariilor si satelor din tara a ramas pe hirtiile guvernului gonit de motiune.

In mileniul trei montarea unor stilpi si a unor fire conducatoare de electricitate este pentru guvernatii nostri echivalenta cu trimiterea unei rachete pe Marte. O normalitate a civilizatiei a devenit o dificila problema nationala.

In Romania exista 97.805 de gospodarii neelectrificate, amplasate in 2.284 de localitati strabatute de ulite neasfaltate. Din total, 2.822 de gospodarii se afla in 97 de localitati complet neelectrificate. Secretul este ca din cinci romani de la sat, trei se spala in lighean sau in butoi, si au pe post de toaleta o groapa sapata in pamint, din cauza ca unii primari trec in proprietatea lor fondurile destinate modernizarii satelor si locuintelor.

Nimic pentru popor! De 22 de ani, drumurile nationale n-au ajuns nici azi pina la capat, ci doar la uriasele vile ale puterii. Toti ministrii se angajeaza sa faca drumuri. Probabil, de pe centurile lor isi iau plus-valoarea. Coruptia a atins culmi nemaiintilnite in istoria Romaniei! Era si timpul ca furtuna de sapatmina trecuta, care a imprastiat pe unde nu trebuia solutia de stirpit capusele din parcurile Capitalei, sa aiba efect asupra celor din iarba Puterii.

Nu stiu cum ne-am pricopsit cu fauna aceasta care a capusat poporul, cu exemplarele acestea a caror cranii, ca niste cutii goale din care a fost furata vioara, se rotesc instinctual numai dupa putere si prada. Mai nou, o printesa, adusa de valurile loviturii de stat, de pe nu stiu unde, dupa ce a sustinut public paradele dereglatilor care au intinat societatea romaneasca, vrea sa recurga la un gest disperat pentru a stringe cit mai multe semnaturi necesare fotoliului de primar al Capitalei. „O sa ma prezint topless la Arcul de Triumf, ca sa mai strang niste semnaturi”, a declarat pentru Express-Press.

Pina unde merge nebunia unui os mai mare de ros! Sa nu faci acest lucru, draga printesa! Sperii copiii si soferii! Frumoasa-ti virsta dezbracata ar fi precum Bucurestiul brazdat de gropi si, adio voturi! Dupa ce si-au distrus propria societate, veneticii din Occident, pe motiv ca ne dau educatie, violeaza repetat spatiul public cu tot felul de imbecilitati, savirsind, de fapt, grave atentate la morala crestina si la pudoare. Ma intreb consternata, cum o femeie cu pretentii de „os domnesc” e in stare sa aprobe comportamentele reprobative. De altfel, se stie, „osul domnesc”, pentru avere si putere, se perpetua si traia in neam (verisoare cu veri, chiar frati si surori, intre ei). E de inteles de ce sustine ratacitorii cu duhul. Mergi unde vrei, duduie, si lasa-ne pe noi, romanii, sa fim credinciosi Cuvintului lui Dumnezeu!

Valurile tulburi ale lui 1989 au aruncat pe mal tot felul de ciudati, de ascensiuni fulminante ale unor, pina atunci, nulitati, azi, genii in serie, incit te miri, ce stea luciferica le-a invadat creierul. Mai ieri bufoni obraznici, azi, pe scena nationala, citindu-ne de pe hirtie despre importanta sacrificiului pentru buzunarele lor, expertii cu trei patru masterate internationale au C.V.-uri in engleza, lungi cit o saptamina de post, materializate din si prin anturaje colorate. Pe unde calca acesti mariti cu mandatul lor, este numai baltoaca, balast si dosare penale, pentru ca de greblat, nici vorba.

Sursa: Agero

“Nu vă scoateţi ţara la licitaţie ca pe un mizilic!” 18 mai 2012

Fostul prezentator al BBC, în prezent realizator de programe pentru Travel Channel, a explicat pentru “România Liberă” cum poate fi salvată şi cum poate fi exploatată turistic “ultima zonă sălbatică a Europei”.

Documentarul  “Wild Carpathia” realizat de Charlie Ottley prezintă zona munţilor Carpaţi şi pădurile seculare ale Transilvaniei, obiceiurile şi tradiţiile dar şi ocupaţiile ancestrale ale ţăranilor. În finalul peliculei, Ottley îl are ca invitat pe Prinţul Charles pe care îl prezintă drept un “admirator devotat” al Transilvaniei.

Documentarul s-a bucurat de un succes enorm, fiind tradus în 20 de limbi şi difuzat în 120 de ţări.

România Liberă: Cum aţi hotărât să vizitaţi România?

Charlie Ottley: Am auzit de ameninţarea care planează asupra a tot ceea ce zona Carpaţilor a păstrat sălbatic în ea. Drept urmare, am decis să fac ceva pentru ca oamenii să conştientizeze acest pericol.

RL: De ce alte locuri din lume v-a reamintit Transilvania?

CO: Nu am văzut nicăieri în lume un loc similar cu Transilvania. Sunt, într-adevăr, multe locuri unde traiul asigurat din producţia proprie (din propria gospodărie şi aici mă refer la carne, legume, fructe) este destul de răspândit. Însă, această regiune din Carpaţi reprezintă singurul loc din întreaga Europă unde se mai întampla asta.

RL: Care sunt pericolele care ameninţă regiunea?

CO: Defrişările datorate marilor afaceri şi construcţiilor făcute ilegal. Procesul de restituire a pădurilor s-a făcut adesea în favoarea unor oameni care nu pun preţ de moştenirea culturală a acestei zone (mă refer la sălbăticia ei şi la faptul că nu a fost alterată), ci doar pe semnificaţia ei comercială urmărind să producă cherestea. Asta înseamnă că ei, în mod normal, vor căuta să exploateze această regiune. Apoi, există mari companii miniere care vor să exploateze resursele naturale fără să le pese de mediul înconjurător. Dorinţa de modernizare a condus spre introducerea unor tehnici agricole intensive de exploatare a pământului încurajându-se monocultura şi periclitând ecosistemul. Dezvoltarea iresponsabilă a dus la apariţia unor atracţii turistice ridicole precum centre pentru ski care nu funcţionează corespunzător. S-au construit noi drumuri exact în căile naturale de deplasare a animalelor şi care, astfel, le ameninţă supravieţuirea.

RL: Cum poate deveni zona o atracţie turistică fără a-şi pierde din autenticitate?

CO: Uitaţi-vă la “Yellowstone Park” şi cât de mutl profit generează de pe urma turiştilor. De ce nu creaţi un Parc Natural al Carpaţilor pentru ca această comoară ancestrală să poată fi vizitată de oamenii din întreaga lume? Puteţi avea tot ceea ce vă trebuie: locuri amenajate în natură de unde poţi vedea urşi şi lupi, case tradiţionale care pot oferi locuri de cazare, unele dintre cele mai bune zone pentru organizarea de trasee montane, căţărări din întreaga lume, turism de aventură, călărie, turism istoric, vizite la vechile ruine dacice, ape termale, pescuit, curse de biciclete prin munţi sau cu bărcile prin ape repezi, mâncare proaspătătă şi sănătoasă produsă în gospodăriile oamenilor, vin. E datoria României, ca naţie, să înţeleagă ce diamant fără cusur are în mâinile sale înainte de a-l scoate la licitaţie ca pe un mizilic.

RL: Prinţul Charles v-a recunoscut faptul că se trage din Vlad Ţepeş…

CO: Prinţul Charles este un susţinător devotat al Transilvaniei şi are o dragoste adâncă şi o conexiune aparte cu acest peisaj. Faptul că a folosit în discursul său relaţia cu Vlad Ţepeş a fost un gest de bunătate faţă de noi, ştiind că asta ar aduce mai multă publicitate zonei şi mesajul va ajunge către un public mai răspândit. Asta nu înseamnă că nu este rudă îndepartată cu Vlad Tepeş.

RL: Care ar trebui să fie rolul ţăranilor şi a satului într-o Românie urbană?

CO: În afara faptului că păstrează o moştenire culturală şi istorică extraordinară, aceste sate menţin viu ecosistemul şi biodiversitatea în care ele însele înfloresc. Din aceste motive şi pentru că menţin nealteral mediul înconjurător, locuitorii acestor sate ar trebui sprijiniţi. O modalitate de a o face este crearea mai multor parcuri naţionale care să încorporeze aceste zone şi prin care să se încurajeze ecoturismul ca o modalitate de a avea un venit în plus.

RL: Credeţi că oamenii pe care i-aţi întâlnit s-ar putea adapta în altă parte?

CO: Oamenii sunt la fel pretutindeni. Tradiţiile şi credinţele lor pot varia, dar natura umană este esenţial universală. Oamenii din Transilvania se pot adapta la fel de uşor precum un nativ american sau un locuitor al unui trib african, un londonez sau un norvegian în oricare altă parte a lumii sau în oricare altă cultură. E drept ar trebui să se stingă câteva generaţii dar ei se vor adapta, în final, din necesitate.

RL: Vă imaginaţi Transilvania peste zece ani…

CO: În ritmul actual de modernizare, multe dintre aceste peisaje nealterate vor dispărea şi aceeaşi soartă o vor avea pădurile virgine. Pentru a vă lămuri despre ceea ce vorbesc uitaţi-vă la ce s-a întâmplat în Elveţia şi Scoţia.

Loturi 2012 9 mai 2012

Si iata ca anul acesta, luat de val si impins de cerintele catorva cititori, dar si vecini, m-am apucat sa incubez mai mult decat imi propusesem. Pe langa closti (revin in alt post cu poze, caci s-au consumat bateriile de la aparatul foto),  am pus la incubat 4 loturi pana acum. Primul lot, pus la incubat in ultima zi a lunii martie, a eclozat in a doua jumatate a lunii aprilie, cu un randament destul de scazut. Lotul format din herminat deschis, potarnichiu pe negru si brahma negru (achizitie noua din Germania) a avut urmatoarele randamente:

- brahma herminat deschis: 57% (din pepiniera proprie)

- bramha potarnichiu: 34% (din pepiniera proprie)

- brahma negru: 20% (achizitie Germania) – am innebunit!

Totusi, m-am consolat cu faptul ca toti puiutii iesiti sunt sanatosi si fara defecte (nu avea de ce, de altfel, mai ales ca procesul de consangvinizare este incheiat de anul trecut si liniile sunt complete):

Cu greu am reusit sa surprind cativa, caci erau imprastiati prin cotet, iar bateriile erau la limita. Oricum, comanda Rodicai este onorata, asa ca m-am linistit din acest punct de vedere, insa eram suparat de randamentele scazute.

Al doilea lot, in schimb, care a eclozat la inceputul lunii mai, a avut randamente mult mai bune, ceea ce m-a linistit, dar nu a facut sa dispara intrebarea ce s-a intamplat la primul lot:

- brahma herminat deschis: 96% (din pepiniera proprie)

- bramha potarnichiu: 76% (din pepiniera proprie)

- brahma negru: 65% (achizitie Germania).

Al treilea lot e format din herminat deschis, potarnichiu si columbia, toate din pepiniera proprie, iar al patrulea lot (cam 140 de oua) e format din herminat deschis si potarnichiu din pepiniera proprie, si brahma negru si albastru, achizitie externa.

Gandul ma duce cand scriu tot la intrebarea: ce naiba s-a intamplat cu primul lot? Toti parametrii de incubare au fost respectati si niciodata nu am avut un asemenea randament scazut. O sa studiez, mai ales ca nici al doilea lot privind brahma negru nu a avut un randament multumitor.

Ma depaseste…

Paste fericit si zile insorite va doresc! 15 aprilie 2012

This slideshow requires JavaScript.

Incursiune in gradina: coacazul 25 martie 2012

E duminica si sfarsit de saptamana! Zi de odihna pentru unii sau zi de “periere” sau “trebaluiala” la foc mic.

Rasar lalelele, narcisele si zambilele. Muscarii deja si-au facut loc, hotarati sa-si etaleze culoarea alba cat mai repede. Ma uit in spatele gradinii, acolo unde terenul e mai jos si unde pamantul pastreaza mai multa apa decat in restul curtii. Ma gandisem intr-un timp sa plantez o salcie pentru drenaj (abandon: radacini puternice radiculare). Imi arunc o tura ochii prin gradina, cu gandul sa folosesc ce am si zaresc, uitati intre parcelutele de crini, gladiole, stanjenei si hortensii, coacazii, cei trei coacazi: unul negru, unul rosu si cel alb. Au deja 5 ani impliniti, au intrat pe rod plin acum 2 ani!

Amintindu-mi de cuvintele abatelui Bailly de Montaran, medic la Sorbona in perioada sec XVIII, ce scria inca din 1712 in tratatul sau “Proprietăţile admirabile ale coacăzului negru”: ”Nu exista nimeni care avand gradini sa nu trebuiasca sa planteze un numar mare de coacazi pentru nevoile familiei sale”, ma hotarasc sa formez o mica plantatie de coacazi. Anul trecut am facut cate un borcanel de dulceata din fiecare tufa, de ce nu as mai face si altceva din fructe? Mai ales ca este un fruct bogat in anumite vitamine, cu precadere vitamina C, si nu numai.

Ma duc in biblioteca si caut cartea scrisa de ing. Hoza “Tehnici de cultivare: capsunul, zmeurul, coacazul si murul”. Parcurg rapid cateva pagini (caci o mai citisem ceva timp in urma) si oftez. Am emotii, caci e prima data cand trebuie sa umblu serios in tufele de coacaz, mai ales ca difera pana si lucrarile de intretinere pentru fiecare soi de coacaz.

Incep sa-l studiez pe cel negru: tufa mare din care pot desprinde unul pe masura, fara a afecta intreaga tufa, dar mie imi trebuie ceva mai mult si decid ca trebuie sa-l tai (taiere in verde se pare ca se numeste), iar butasii rezultati sa-i plantez prin aceeasi metoda ca la butasirea trandafirilor (sticle de plastic am). Chestiunea este ce tai, cat tai si de unde pana unde? Mai studiez…

COACAZUL NEGRU

Trec la tufa de coacaz alb si vad ca pot desparti doua tufe (operatiunea de marcotaj), dar tot putine…

COACAZUL ALB

Ma opresc la cel rosu si … nimic!

COACAZUL ROSU

E clar, butasi scrie in cronologia gandurilor mele… macar 20 de tufe daca as reusi… oare fac bine? Cum naiba sa fac butasii, cat sa tai din tufe, ce lungimi, de unde? Pot obtine mai multi butasi dintr-o ramura? Of, o multime de intrebari, greu de raspuns la ele, caci sunt doar un amarat de gradinar amator si mai ales ca pana saptamana viitoare trebuie sa iau o decizie…

Ma gandesc…, dar nu azi (centralizez comenzile de pui, nu multe, dar suficiente cat sa pornesc un incubator)!

Chiar a venit primavara! 25 martie 2012

Dupa o luna de troiene si doua saptamani de pamant mustind de apa, pot sa spun ca a venit primavara. In cea mai mare viteza, vineri o rup val-vartej catre micul meu univers. Planuind in gand lucrarile (asa de multe de altfel, caci nici nu stiam de ce sa ma apuc mai intai), ajung cat ai clipi la poarta casei. Pe drum, printre zgomotele radioului, aud si prostia trecerii la ora de vara (un rahat aberant total nejustificat, dar acest aspect e un alt tip de subiect, si nu face obiectul acestui blog).

Intru in curte, ma schimb rapid si-mi arunc pe mine echipamentul de lucru. Arunc o privire in toata curtea si schimb planul de atac. Azi, vineri, incep sa tund ce mai ramasese de saptamana trecuta (si ramasese, nu gluma): trandafiri, pomi, vita de vie, tufanele, salvie. Ma inarmez cu clestele mic si cel mare, fierastraul, scara si manusile si trec la treaba. Peste cenusa de saptamana trecuta, arunc resturile si le dau foc (ce multa cenusa se strange!).

Brusc, ma trezesc invaluit de aerul serii ce pregateste instalarea noptii. Arunc manusile, ma trantesc langa foc si-mi aprind o tigara. Ce trece timpul! Noaptea se arunca cu repeziciune peste sat, inghitindu-l cu lacomie dintr-o infulecare. Si maine e o zi…

Sambata ma trezesc devreme, odata cu fuga noptii, si ma duc catre cotete. Am uitat sa va spun ca saptamana trecuta a cazut prima closca de anul acesta! Intru in cotete, dau drumul la gainuse in curte si ma indrept catre cuibare. Intr-unul din ele mai gasesc inca o gainusa ce parea furioasa cand ma indreptam catre ea. Si uite asa, m-am ales cu al doilea “incubator” pentru inca trei saptamani. Strang in graba toate ouale (herminati, columbia, potarnichii), amenajez un cuibar si o asez.

Bucuros de veste, ma intorc in gradina, hotarat sa termin mare parte din ce aveam planificat: taiat, curatat si greblat iarba si locurile de culturi, plantat daliile si crinii, pus ceapa, usturoiul si mazarea. Si uite asa, vine iarasi seara, rapid si fara veste.

Ma asez incet pe marginea terasei din spatele casei, imi desfac o bere si dau pe gat, cu sete, juma’ de sticla. Arunc o privire prin gradina, multumit de ziua trecuta cu spor:

Parcela de lalele:

Parcela de mazare, ceapa si usturoi:

O particica de livada:

La periferia unui rozariu:

Al doilea rozariu in formare:

Amintiri de iarna:

Nelipsitele gainuse si paznicii cerealelor:

This slideshow requires JavaScript.

Si cand ma gandesc cat mai am…

A venit primavara? 17 martie 2012

Dupa o saptamana de cosmar (de parca ar fi fost altfel de 5 ani incoace), imi iau gandurile cu mine si “zbor” catre casuta de la tara. E singurul loc unde e liniste: nu trebuie sa suport “miresmele” mijloacelor de transport in comun zilnic, nu aud claxoanele nevrozatilor din trafic, nu aud posturi de radio pline de “manele” care se doreste a fi muzica sau de stiri politice (de 5 ani nu se mai face politica, ci se practica furtul national), nu mai aud barfe si mizerii numite dialoguri sociale, nu mai aud nimic din toate acestea.

“Inot” prin pamantul inecat de apa zapezilor ce se topesc pe strada mea si ajung pe teritoriul meu. Arunc o privire in gradina si ma intreb cand se topesc resturile de troiene, caci nu stiu ce sa fac! Ma imbrac in costumul traditonal de muncitor taranist si ma apuc sa tai pomii, trandafirii (mai putin doi care raman ingropati, inca, in zapada) si apoi ii stropesc cu fungicid (piatra vanata pentru pomi, traditionala piatra-vanata sau sulfatul de cupru, caci, in comert nu o mai gasim, fiind interzisa de U.E., ca si multe alte aberatii care se suprapun si incalca traditiile noastre).

Se lasa incet seara peste ulitele satului si, dupa o zi de gradinarit, ma apuc sa strang ustensilele. Nici nu termin bine si ma striga vecinul, putin cam precipitat: “Mai ai vreun cocos? Pastreaza-mi si mie unul! Te rog, nu am bani acum, dar ma achit eu!…”. Ii deschid poarta si-l poftesc in curte: “Mai am doar 4 herminati deschisi; hai cu mine sa-ti alegi unul…”

Ma indrept catre cotete (i-am tinut toata ziua inchisi, caci doar am stropit pomii) si il intreb: “Pe care-l vrei? Du-te si prinde-l!”.

Se uita lung la mine, apoi la cocos si-mi spune: “Acum? Pai nu am bani!”

Il imping in cotet si ii spun: “Nu vreau bani de la tine, imi dai porumb (stiam ca are porumb bun, romanesc si crescut natural)!”

Se uita iar la mine si imi spune: “Bem o bere?”.

Dau din cap afirmativ: “Dau drumul putin la gaini si stam afara, la o tigara!”

Zis si facut! Aduce berea, ne asezam pe langa gaini in curte si depanam de-ale noastre, in timp ce golim sticlele si ardem tigarile…

Vine seara si vecinul meu, bucuros, isi ia cocosul la brat, imi strange mana puternic si iese din curte in lumina amurgului… apune soarele! Ce liniste!

Intru in casa si pana intra gainusele in cotete, aprind televizorul si-l vad pe BASESCU  - COSMARUL VIETII MELE!. Butonez si vad Udrea – alta curva, Ponta, Antonescu…. ih, politica… Il sting si ies in curte. Imi aprind o tigara… Ce liniste e!

This slideshow requires JavaScript.

Inceput de primavara 9 martie 2012

E vineri. Ora 16. Suna clopotelul si… ca niciodata, “rup” usa de la servici direct catre tramvai.

Ignorand mirosurile umane apasatoare, ma las prada gandurilor si pasilor. Nu ma opresc bine in statie si apare un cazan numit tramvai. Ma urc impreuna cu gloata si ma lovesc de duhoarea ce pusese stapanire pe tramvai. Ma indrept spre burduful sectionat al tramvaiului sa-mi revendic o gura de aer, si ma postez in picioare. Raman tintuit pana la capatul liniei. Cobor, un pic anesteziat, parca, si-mi arunc privirile plictisite spre un microbuz. “Asta e!” exclam in gand.

Dupa inca o ora si jumatate de mers cu un alt cazan de sardine, ajung pe meleagurile taranesti. Ma arunc din microbuz, bucuros si inviorat de aerul linistitor al satului si o iau la pas, prin namolul pana la glezna, spre casuta mea.

De-o parte si de alta a drumului strajuieste inca zapada troienita, amintindu-mi de zilele albe ale lui februarie.

Cum trece timpul! exclam printre gandurile mele.

Usurat ca am ajuns, dupa ce imi pun echipamentul “made by country” ma duc sa vad ce fac gainusele, si sa le supun unei mici sedinte foto, caci asa am promis prietenilor mei.

Va las cu drag in compania lor!

This slideshow requires JavaScript.

De vanzare 4 martie 2012

Odata cu trecerea iernii, (putem spune asta, nu?) am hotarat, in urma inventarului, sa reduc din efective (caci nu vreau sa ma extind). Asadar, ma vad nevoit sa anunt ca incep sa scot la vanzare cateva din exemplarele mele (pentru luna asta):

Mentionez ca fotografia a fost facuta in noiembrie. O sa revin cu altele noi, la cerere (s-a stricat aparatul foto).