Erau odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul. Moşneagul într-o zi pierdu răbdarea şi zise:
– Măi babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia dă-mi şi mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta macar.
– Da’ cum nu! zice baba, care era foarte zgârcită. Dacă ai poftă de ouă, bate şi tu cucoşul tău, să facă ouă, şi-i mânca; că eu aşa am bătut găina, şi iacătă-o cum se ouă.
Moşneagul, pofticios şi hapsân, se ia după gura babei şi, de ciudă, prinde iute şi degrabă cucoşul şi-i dă o bătaie bună, zicând:
– Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba.
Cucoşul, cum scăpă din mâinile moşneagului, fugi de-acasă şi umbla pe drumuri, bezmetic. Şi cum mergea el pe-un drum, numai iată găseşte o punguţă cu doi bani. Şi cum o găseşte, o şi ia în clonţ şi se întoarnă cu dânsa înapoi spre casa moşneagului. Pe drum se întâlneşte c-o trăsură c-un boier şi cu nişte cucoane. Boierul se uită cu băgare de seamă la cucoş, vede în clonţu-i o punguţă şi zice vezeteului:
– Măi! ia dă-te jos şi vezi ce are cucoşul cela în plisc.
Vezeteul se dă iute jos din capra trăsurii, şi c-un fel de meşteşug, prinde cucoşul şi luându-i punguţa din clonţ o dă boierului. Boierul o ia, fără păsare o pune în buzunar şi porneşte cu trăsura înainte. Cocoşul, supărat de asta, nu se lasă, ci se ia după trăsură, spunând neîncetat:
Cucurigu! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani!
Boierul, înciudat, când ajunge în dreptul unei fântâni, zice vezeteului:
– Mă! ia cucoşul ist obraznic şi-l dă în fântâna ceea.
Vezeteul se dă iarăşi jos din capră, prinde cucoşul şi-l azvârle în fântână! Cucoşul, văzând această mare primejdie, ce să facă? Începe-a înghiţi la apă; şi-nghite, şi-nghite, până ce-nghite toată apa din fântână. Apoi zboară de-acolo afară şi iarăşi se ia în urma trăsurii, zicând:
Cucurigu! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani!
Boierul, văzând aceasta, s-a mirat cumplit şi a zis:
– Mă! da’ al dracului cucoş i-aista! Ei, las’ că ţi-oi da eu ţie de cheltuială, măi crestatule şi pintenatule!
Şi cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie să ia cucoşul, să-l azvârlă într-un cuptor plin cu jăratic şi să pună o lespede la gura cuptorului. Baba, câinoasă la inimă, de cuvânt; face cum i-a zis stăpânu-său. Cucoşul, cum vede şi astă mare nedreptate, începe a vărsa la apă; şi toarnă el toată apa cea din fântână pe jăratic, până ce stinge focul de tot, şi se răcoreşte cuptorul; ba încă face ş-o apăraie prin casă, de s-a îndrăcit de ciudă hârca de la bucătărie. Apoi dă o bleandă lespezii de la gura cuptorului, iese teafăr şi de acolo, fuga la fereastra boierului şi începe a trânti cu ciocul în gea- muri şi a zice:
Cucurigu! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani!
– Măi, că mi-am găsit beleaua cu dihania asta de cucoş, zise boierul cuprins de mirare. Vezeteu! Ia-l de pe capul meu şi-l zvârle în cireada boilor ş-a vacilor; poate vrun buhai înfuriat i-a veni de hac: l-a lua în coarne, şi-om scăpa de supărare.
Vezeteul iarăşi ia cucoşul şi-l zvârle în cireadă! Atunci, bucuria cucoşului! Să-l fi văzut cum înghiţea la buhai, la boi, la vaci şi la viţei; pân-a înghiţit el toată cireada, ş-a făcut un pântece mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripile în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, şi iarăşi începe:
Cucurigu! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani!
Boierul, când mai vede şi astă dăndănaie, crăpa de ciudă şi nu ştia ce să mai facă, doar va scăpa de cucoş.
Mai stă boierul cât stă pe gânduri, până-i vine iarăşi în cap una.
– Am să-l dau în haznaua cu bani; poate va înghiţi la galbeni, i-a sta vreunul în gât, s-a îneca şi-oi scăpa de dânsul.
Şi, cum zice, umflă cucoşul de-o aripă şi-l zvârle în haznaua cu bani; căci boierul acela, de mult bănărit ce avea, nu-i mai ştia numărul. Atunci cucoşul înghite cu lăcomie toţi banii şi lasă toate lăzile pustii. Apoi iese şi de-acolo, el ştie cum şi pe unde, se duce la fereastra boierului şi iar începe:
Cucurigu! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani!
Acum, după toate cele întâmplate, boierul, văzând că n-are ce-i mai face, i-azvârle punguţa. Cucoşul o ia de jos cu bucurie, se duce în treaba lui şi lasă pe boier în pace. Atunci toate păsările din ograda boierească, văzând voinicia cucoşului, s-au luat după dânsul, de ţi se părea că-i o nuntă, şi nu altăceva; iară boierul se uita galeş cum se duceau păsările şi zise oftând:
– Ducă-se şi cobe şi tot, numai bine că am scăpat de belea, că nici lucru curat n-a fost aici!
Cucoşul însă mergea ţanţoş, iar păsările după dânsul, şi merge el cât merge, până ce ajunge acasă la moşneag, şi de pe la poartă începe a cânta: „Cucurigu!!! cucurigu!!!”
Moşneagul, cum aude glasul cucoşului, iese afară cu bucurie; şi când îşi aruncă ochii spre poartă, ce să vadă? Cucoşul său era ceva de speriat! elefantal ţi se părea purice pe lângă acest cucoş; ş-apoi în urma lui veneau cârduri nenumărate de păsări, care de care mai frumoase, mai cucuiete şi mai boghete. Moşneagul, văzând pe cucoşul său aşa de mare şi greoi, şi încunjurat de-atât amar de galiţe, i-a deschis poarta. Atunci cucoşul i-a zis:
– Stăpâne, aşterne un ţol aici în mijlocul ogrăzii.
Moşneagul, iute ca un prâsnel, aşterne ţolul. Cucoşul atanci se aşază pe ţol, scutură puternic din aripi şi îndată se umple ograda şi livada moşneagului, pe lângă păsări, şi de cirezi de vite; iară pe ţol toarnă o movilă de galbeni, care strălucea la soare de-ţi lua ochii!
Moşneagul, văzând aceste mari bogăţii, nu ştia ce să facă de bucurie, sărutând mereu cucoşul şi dezmierdându-l.
Atunci, iaca şi baba venea nu ştiu de unde; şi, când a văzut unele ca aceste, numa-i sclipeau răutăcioasei ochii în cap şi plesnea de ciudă.
– Moşnege, zise ea, ruşinată, dă-mi şi mie nişte galbeni!
– Ba pune-ţi pofta-n cui, măi babă! Când ţi-am cerut ouă, ştii ce mi-ai răspuns? Bate acum şi tu găina, să-ţi aducă galbeni; c-aşa am bătut eu cucoşul, ştii tu din a cui pricină… şi iaca ce mi-a adus!
Atunci baba se duce în poiată, găbuieşte găina, o apucă de coadă şi o ia la bătaie, de-ţi venea să-i plângi de milă! Biata găină, cum scapă din mâinile babei, fuge pe drumuri. Şi cum mergea pe drum, găseşte şi ea o mărgică ş-o înghite. Apoi repede se întoarce acasă la babă şi începe de pe la poartă: „Cot, cot, cotcodac!” Baba iese cu bucurie înaintea găinii. Găina sare peste poartă, trece iute pe lângă babă şi se pune pe cuibar; şi, după vrun ceas de şedere, sare de pe cuibar, cotcodăcind. Baba atanci se duce cu fuga, să vadă ce i-a făcut găina!… Şi, când se uită în cuibar, ce să vadă? Găina se ouase o mărgică. Baba, când vede că ş-a bătut găina joc de dânsa, o prinde ş-o bate, ş-o bate, pân-o omoară în bătaie! Şi aşa, baba cea zgârcită şi nebună a rămas de tot săracă, lipită pământului. De-acu a mai mânca şi răbdări prăjite în loc de ouă; că bine şi-a făcut râs de găină şi-a ucis-o fără să-i fie vinovată cu nimica, sărmana!
Moşneagul însă era foarte bogat; el şi-a făcut case mari şi grădini frumoase şi trăia foarte bine; pe babă, de milă, a pus-o găinărită, iară pe cucoş îl purta în toate părtile după dânsul, cu salbă de aur la gât şi încăltat cu ciubotele galbene şi cu pinteni la călcâie, de ti se părea că-i un irod de cei frumoşi, iară nu cucoş de făcut cu borş.

About Liviu

Pasionat de frumos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s