Altă dată puternică şi unită, azi decimată, dezbinată şi exploatată in fel şi chip, clasa de mijloc este ca un miel care işi aşteaptă randul la abator, de parcă am trăi in epoca fabianistă. Valorile fundamentale sunt aproape desfiinţate, economia preluată ostil,  ce ieri era blamabil azi devine lăudabil. E timpul să ne trezim! Resursele ţării sunt la mana firmelor de bloc şi in buzunarele chiaburilor autohtoni şi străini. Inainte de lovitura de stat din 1989 se extrăgeau 22 de milioane de tone de minereu, cu tehnologia amărată  de atunci.  Astăzi minerii nu mai au identitate socială, iar bogăţiile subsolului au fost instrăinate cu concursul F.M.I. Nici comuniştii nici legionarii nu au atentat la drepturile fundamentale ale romanilor. Mii de pensionari din ţară, singurii care se mai revoltă, au dat Statul in judecată pentru procedură  confiscatorie. Statul a furat de la oameni, băncile i-au furat pe oameni. Trebuie să plătească! Acum zece ani Argentina a alungat F.M.I-ul, mai apoi, afirmandu-se ca putere economică. Protejate de legislaţie, in spatele ghişeelor, băncile prezente pe teritoriul ţării produc cele mai mari fraude, furturi, infracţiuni şi contravenţii, prejudiciind grav persoanele juridice şi fizice. Nu puţini directori de sucursale au fugit cu banii clienţilor. Prin serviciile prea secrete şi prin celelalte ramificaţii ale sistemului judiciar, Statul s-a imbolnăvit de orbul găinii cand vine vorba de evaziunea din sistemul bancar. Băncile, peste patruzeci la număr, care căpuşează populaţia Romaniei, la prima manărie constatată ar fi trebuit arse zdravăn la buzunare şi trimise de unde au venit, domule prim- ministru! Dacă bancherii vor ca romanii să le plătească restanţele, Statul trebuie să le ofere  slujbe plătite cu 1200 euro pe lună. De nu, să vină bancherii să lucreze in locul lor pentru 80 de lei lunar sau să trăiască fără nici un venit, din care să achite taxele şi impozitele (cele mai multe şi mai mari din Europa), facturile la utilităţi, medicamentele, hrana, creşterea şi educarea copiilor. Atunci bancherii ar protesta in faţa propriilor sedii in favoarea romanilor ruinaţi de datoriile crescute fraudulos, odată cu creşterea suspectă a cursului de schimb şi cu desfiinţarea a zeci de mii de locuri de muncă. Statul nu şi-a falimentat acoliţii, nici firmele in cardăşie, cărora le-a şters datoriile.

Nu lor, ci miilor de romani daţi afara de la lucru, condamnaţi la mizerie şi foame, trebuia să li se şteargă datoriile. Degeaba imi bat gura, acesta este falimentul controlat al naţiunii. Mă intreb cate parale au luat ziariştii de la bănci şi cate parale fac ei, ca oameni, de au trecut in tabăra cămătarilor, ieşind iarăşi la atac cu articole ameninţătoare. Cu cat i-au plătit firmele de recuperare, pardon de cămătărie, pe ziarişti, ca să sperie  şi să ameninţe romanii? Sunt sigur,  vom citi in curand in aceleaşi ziare despre falimentul băncilor şi fuga lor din Romania. Dacă recuperatorii au epuizat intimidarea şi ameninţarea, iar romanii nu-şi pot jupui pilea să le-o dea, probabil le vor tăia cate un deget şi le vor duce băncilor trofeu, ca in filmele cu mafioţi. Recuperatorii se bazează pe intimidare, ameninţare, pe naivitatea sau neputinţa clientului. Firmele de recuperatori nu au bază legală, sunt o altă reţea de trantori care se pricopsesc din alchimia haosului şi hoţiei, din firimiturile de la masa bancherilor şi din teama sărmanilor. In multe cazuri, aceste firme represive apelează la randul lor la executorii judecătoreşti, care ii  refuză, conştienţi că de la romanul falimentat de stat nu se mai poate recupera nimic. Colecta fărădelegilor la bugetul băncilor şi al statului ar trebui să devină obiectiv strategic al guvernului. Domnule prim, băncile au intins numeroase capcane romanilor neprotejaţi de lege, care se schimbă după ingineriile financiare ale Puterii. Romania nu are nevoie de atatea bănci pe teritoriul ei! In vechiul regim fiinţa o singură bancă pentru popor  C.E.C., şi nici vorbă de fraudă. Milioane de romani şi-au cumpărat, pe cand economia ţării duduia de sănătate, case cu imprumut la CEC, cu rate şi dobanzi mai mult decat rezonabile.

Băncile nu mai dau credite, anunţă  presa cumpărată de bancheri. Foarte bine, nici romanii nu sunt nebuni să mai ia credite, chiar de ar manca pită cu ceapă şi apă. Aşa că, băncile ar trebui să işi ia lumanări pentru inmormantare şi parastas şi să suporte efectul şomajului, al sărăcirii şi fraudării clienţilor. Spuneţi NU imprumuturilor!, dragi romani. Imi vine să-i plang pe şefii de bănci. Nu le mai dădeai de nas, aveai nevoie de programare ca să discuţi cu un şef de sucursală. Iar ofiţerii de credit, bine instruiţi, mai-mai să-i ducă acasă cu maşina pe clienţi, doar-doar ii va convinge să mai ia un imprumut sau să deschidă cont la ei. Am un sfat pentru bănci: să-şi recupereze creditele restante, mă rog, neperformante, şi banii virtuali de la angajaţii lor, incepand de la directori pană la ofiţerii de credit, care le-au băgat clienţilor pe gat comisioane şi dobanzi crescătoare pentru suma imprumutată, care de la an la an s-au dublat, triplat, au crescut de patru, de cinci, de şase ori.  Un calcul isăresc fraudulos a făcut ca romanii cinstiţi să fie vanduţi cămătarilor mondiali. Dobanzi extrem de mari, dobanzi frauduloase la dobanzi, comisioane de intarziere, comisioane la comisioanele de intarziere! O datorie de 500 de euro a devenit una de 5.000 de euro. Doar 10% din datoria creată artificial reprezintă imprumutul. Instituţionalizand cămătăria, Guvernul a manifestat grijă vitală faţă de popor! Asta e partea  ilegală şi hidoasă a capitalismului romanesc: chiar dacă nu mai vrea cetăţeanul să se imprumute, statul se imprumută in numele lui. Şi mă refer la datoriile făcute de statul roman pentru bunăstarea Puterii, care doarme cu somn de intenţie, astfel ca străinii care au mituit-o, să secătuiască şi mai mult  naţiunea.  Marea problemă e că rasă degenerată a Puterii de după 1989 a distrus absolut orice activitate economică productivă şi, odată cu acestea, nucleele sindicatelor muncitoreşti, de care se temeau, transformand Romania intr-o colonie de bănci, moll-uri, marchet-uri, farmacii, cu o populaţie sărăcă, ingropată in datorii. Ce se va intampla cand nu va mai fi nici un obiectiv economic de furat, pardon, de privatizat? Probabil, se va trece la privatizarea organelor interne ale romanilor. Preambulul acestei operaţii se numeşte card de sănătate.

Aruncaţi o privire şi in curtea Cantacuzino, singurul institut producător de seruri şi vaccinuri a devenit pricină de sfadă. Sunt interese mari in joc, iar terenul de sub el valorează milioane de euro, de dolari, nici eu nu mai ştiu. La naiba cu toate vaccinurile! Fie că le producem sau le importam, tot un atentat la sănătatea cetăţeanului sunt. Insă, institutul, carpit şi improvizat in cei douăzeci de ani de capitalism, nu trebuie desfiinţat la invocata lipsă de rentabilitate. Doar nu e o fabrică de pioneze, inutilă economiei de targ, şi trebuie demolată! Ba că nu e la standarde europene, ba că nu are prestigiu, ba că nu e competitiv. Aiurea! Se dă cu praştia pentru că stă pe un teren de aur in centrul Capitalei. La mijloc sunt interese imobiliare. Ce importanţă are cercetarea ştiinţifică pentru rechini? In fapt se urmăreşte anihilarea totală a Cercetării in Romania. Vor distrugerea institutului ca să imbogăţească Companiile farmaceutice străine şi pe rechinii imobiliari. Uriaşe sunt mizele şi scandalurile acestui an electoral, iar Puterea se poartă ca la uşa cortului. Guvernarea poporului se reduce la interese de partid şi de clan. Demagogie, duplicitate, ipocrizie, populism, mult clamatul interes naţional a ajuns un focar de corupţie parafat de justiţie. Scandalul numirii judecătorilor Biroului Electoral Central, al votului uninominal pur, al revizuirii constituţiei, al retrocedării proprietăţilor naţionalizate, al revocării Robertei din fruntea Camerei de furat voturi, al demisiei şefului de la ANAF. Ultimul, o rocadă menită să distragă atenţia de la afaceri necurate. Dumnezeu şi-a intors faţa către romani!  Se demite. Se promite. Se  numeşte pionul,  un avocat bogat, priceput la tranzacţii, gata  să relanseze piaţa imobiliară, astfel ca metrul pătrat de teren in Capitală şi in ţară să coste cat la Monte Carlo! Aferim chiaburule! Ex ministrul mititel a fost demis prin telefon de către preşedinte, urmatorul, insuşindu-şi lecţia, il demite tot prin telefon pe şeful ANAF. Nu-i bai, a avut grijă să-şi infiinţeze un post la Direcţia de Verificare a Marilor Averi. O funcţie mai mică in grad pe o leafă mai mare in aceeaşi instituţie. Schimbarea şefului ANAF, citat in dosare de corupţie, devenise necesară pentru Putere. Fiind an electoral, situaţia risca să explodeze, cu consecinţe devastatoare. El ştia totul despre maşinăriile finanţării costisitoare a campanii electorale. De aici compromisul. Demiterea de faţadă şi recompensa pentru tăcere: şefia Departamentului de Control al Marilor Averi. Chipurile, alungat de la stană, lupul a fost numit paznic pe acelaşi imaş, la mioarele bătrane.

Sursa: Agero

About Liviu

Pasionat de frumos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s