„La inceput a fost un telefon si telefonul era la presedinte”. Dupa 78 de zile, „cel mai mare carturar si scriitor roman al momentului” (scuipati in sin, daca v-ati speriat), denumit astfel pentru „orbitorul” talent literar (grava eroare), a devenit un apel de Adio, iar Guvernul MRU, istorie cu bataie scurta. Drept urmare, ne vom astepta la tonuri ocupate cu bataie lunga. La inceputul mandatului, cind a declarat ca a studiat la Oxford, cei cu IQ-ul mititel din gasca au exclamat: „ecce homo”! – tocmai bun de „prim”, mai ales ca e de-al nostru. Cum se construiesc „personalitatile politice”? Iei una bucata de om, il cresti de mic, ii descoperi vulnerabilitatile, iar la momentul cheie il salti la tribuna ca sa-ti returneze datoriile. Asa a fost fabricat si „legendarul” care pina la motiune pretindea arogant ca va salva natiunea, impreuna cu merceologii culturali, ale caror clasamente sint luate in seama mai ceva ca nominalizarile Oscar. Cit despre spiritul lor, despre scinteia Dumnezeiasca din ei, oricit am scapara amnarul, nu va aparea in veci. Sint niste clone ale unui program neprietenos poporului roman.

Dupa alungarea guvernului, desi era tot timpul in minte cu „organismele vii care fac oua in continuu”, ex-agricultorul „prim” al tarii se va face apicultor. Asa a promis public. Fotoliul ministerial i-a deschis apetitul pentru albinarit. Gainariile n-au tinut prea mult. Sa-l vedem lucrind cu albinele, dar lingindu-se pe bot! si daca poporul nu va consuma miere precum ne-a indicat, va merge la export. Chinezii au venit in Romania special dupa mierea noastra.

Asadar, motiunea a aruncat portocalele in storcator, Obama a fost stropit cu iaurt intr-un restaurant-bar din Boulder – Colorado), fostul premier ucrainean Iulia Timosenko a ajuns la spital cu vinatai dupa ce a fost batuta de un gardian, iar promisiunea electrificarii tuturor gospodariilor si satelor din tara a ramas pe hirtiile guvernului gonit de motiune.

In mileniul trei montarea unor stilpi si a unor fire conducatoare de electricitate este pentru guvernatii nostri echivalenta cu trimiterea unei rachete pe Marte. O normalitate a civilizatiei a devenit o dificila problema nationala.

In Romania exista 97.805 de gospodarii neelectrificate, amplasate in 2.284 de localitati strabatute de ulite neasfaltate. Din total, 2.822 de gospodarii se afla in 97 de localitati complet neelectrificate. Secretul este ca din cinci romani de la sat, trei se spala in lighean sau in butoi, si au pe post de toaleta o groapa sapata in pamint, din cauza ca unii primari trec in proprietatea lor fondurile destinate modernizarii satelor si locuintelor.

Nimic pentru popor! De 22 de ani, drumurile nationale n-au ajuns nici azi pina la capat, ci doar la uriasele vile ale puterii. Toti ministrii se angajeaza sa faca drumuri. Probabil, de pe centurile lor isi iau plus-valoarea. Coruptia a atins culmi nemaiintilnite in istoria Romaniei! Era si timpul ca furtuna de sapatmina trecuta, care a imprastiat pe unde nu trebuia solutia de stirpit capusele din parcurile Capitalei, sa aiba efect asupra celor din iarba Puterii.

Nu stiu cum ne-am pricopsit cu fauna aceasta care a capusat poporul, cu exemplarele acestea a caror cranii, ca niste cutii goale din care a fost furata vioara, se rotesc instinctual numai dupa putere si prada. Mai nou, o printesa, adusa de valurile loviturii de stat, de pe nu stiu unde, dupa ce a sustinut public paradele dereglatilor care au intinat societatea romaneasca, vrea sa recurga la un gest disperat pentru a stringe cit mai multe semnaturi necesare fotoliului de primar al Capitalei. „O sa ma prezint topless la Arcul de Triumf, ca sa mai strang niste semnaturi”, a declarat pentru Express-Press.

Pina unde merge nebunia unui os mai mare de ros! Sa nu faci acest lucru, draga printesa! Sperii copiii si soferii! Frumoasa-ti virsta dezbracata ar fi precum Bucurestiul brazdat de gropi si, adio voturi! Dupa ce si-au distrus propria societate, veneticii din Occident, pe motiv ca ne dau educatie, violeaza repetat spatiul public cu tot felul de imbecilitati, savirsind, de fapt, grave atentate la morala crestina si la pudoare. Ma intreb consternata, cum o femeie cu pretentii de „os domnesc” e in stare sa aprobe comportamentele reprobative. De altfel, se stie, „osul domnesc”, pentru avere si putere, se perpetua si traia in neam (verisoare cu veri, chiar frati si surori, intre ei). E de inteles de ce sustine ratacitorii cu duhul. Mergi unde vrei, duduie, si lasa-ne pe noi, romanii, sa fim credinciosi Cuvintului lui Dumnezeu!

Valurile tulburi ale lui 1989 au aruncat pe mal tot felul de ciudati, de ascensiuni fulminante ale unor, pina atunci, nulitati, azi, genii in serie, incit te miri, ce stea luciferica le-a invadat creierul. Mai ieri bufoni obraznici, azi, pe scena nationala, citindu-ne de pe hirtie despre importanta sacrificiului pentru buzunarele lor, expertii cu trei patru masterate internationale au C.V.-uri in engleza, lungi cit o saptamina de post, materializate din si prin anturaje colorate. Pe unde calca acesti mariti cu mandatul lor, este numai baltoaca, balast si dosare penale, pentru ca de greblat, nici vorba.

Sursa: Agero

About Liviu

Pasionat de frumos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s