INTRODUCERE
Anul trecut au apărut pe reţeaua Internet o serie de scrisori având la origine textul „Adevărul despre operele lui Brâncuşi”. Semnate uneori de prieteni, alteori de verişori sau nepoţi ai doctorului Traian Stoicoiu din Târgu Jiu, prieten cu Brâncuşi, emigrat în Lumea Nouă, toate scrisorile s-au bazat pe textul de mai jos, cu precizarea de „a fi dat mai departe”.
„Am aflat de la un doctor de aici, care acum este mort (a murit in 1999) si care a locuit lânga Tg.Jiu. Parintii sai au fost directori la scolile din Tg Jiu: cea de baieti si cea de fete.
Tatal sau, Matei Stoicoiu, a cumparat o casa chiar in Tg.Jiu ca sa fie aproape de scoala. Intr- o vara, când se plimba prin parcul dela Tg.Jiu l-a intâlnit pe Brâncusi in parc. Ei se cunosteau, caci fusesera colegi in clasele primare.
L-a intrebat de ce a venit, iar el a spus ca a venit ca sa cerceteze locul in parc, unde sa amplaseze niste monumente, care au fost comandate in memoria eroilor din primul razboi mondial. Apoi Matei i-a spus ca o sa-i faca cunostiinta cu fiul sau, doctorul de care v-am spus, Traian Stoicoiu. Astfel ca atunci când Traian l-a cunoscut pe Brâncusi, a ramas impresionat.
Traian era suparat când imi povestea ca comunistii au schimbat adevaratele nume ale operelor lui Brâncusi si anume:
– Nu se chema “Coloana infinitului”, ci “Coloana sacrificiului infinit” dat de eroii nostri. Pe de alta parte, daca numarati modulele din care este alcatuita coloana, veti obtine un numar care reprezinta anul când a fost primul razboi mondial si se termina cu o jumatate din modul, adica reprezinta jumatatea anului respectiv.
– Al doilea monument, asa cum l-a conceput Brâncusi, este o masa inconjurata de 12 scaune. Deci nu “Masa tacerii”, ci “Masa apostolilor neamului”, iar in mijloc s-ar afla Iisus Christos.
– Al treilea monument arata ca o poarta, dar nici pe departe nu este poarta. Deci, nu se numeste “Poarta sarutului”, caci nu are legatura cu memoria eroilor, ci monumentul “Intregirii neamului”, deoarece fiecare stâlp este alcatuit din 4 stâlpi uniti sus cu o grinda. Sarutul mai inseamna si unitate. Deci acestea reprezinta 8 regiuni care trebuiau sa se alipeasca patriei mame, România.
Trebuie sa stie lumea ca Brâncusi a fost un sculptor simbolist. Comunistilor nu le-au placut numele date de Brâncusi, operelor lui.
De atunci a ramas asa, iar romanii parca sunt drogati, nu vor sa schimbe nimic.
Doctorul inainte de a muri, mi-a spus sa transmit in tara aceste lucruri pe care el le stia perfect.
Cu stima, Liviu Popp
Mesaj primit cu rugamintea de a-l da mai departe!”
Şi într-adevăr acest mesaj a fost dat mai departe, pentru că se considera a se fi făcut „o descoperire importantă”! Tocmai de aceea unii n-au ratat oportunitatea de a fi consideraţi ei însăşi amici de-al acelui enigmatic doctor aşa că s-au iscălind ei in locul primului autor al scrisorii.
După moda „senzaţionalului” de astăzi precum şi după modelul „înfierării” comunismului – exact cum acesta înfiera la rândul lui „regimul burghezo-moşieresc” – autorul, autorii sau noii pretinşi autori, plini de mândrie patriotică dar şi de ură anticomunistă care „se poartă” sau „dă bine” astăzi, şi-au făcut o meserie din a da mai departe mesajul de mai sus, fără a cerceta nici măcar un singur rând din ceea ce s-a scris despre operele lui Brâncuşi, atât în perioada „burgheziei” cât şi în perioada „comunismului”.
Mai grav, jurnale care se pretind serioase, cum ar fi „Formula AS”, preiau mesajul d-lui Liviu Popp, şi în loc să se intereseze cine-i „personajul” mai înfloresc puţin scrisoarea iniţială, adăugând că doctorul ar fi din Scoarţa, iar părinţii săi directori la liceele “Tudor Vladimirescu” şi la liceul de fete, ar fi făcut şcoala primară cu Brâncuşi şi alte nemaipomenite bazaconii pe care le vom comenta aparte.
In fine, unul dintre transmiţătorii necunoscuţi, pentru a fi şi mai credibil, a creat o diaporamă ale cărei diapozitive, alternează textul scrisorii cu imagini ale operelor adăugând efecte speciale şi fundal sonor, pentru a se amplifica efectul enigmatic al mesajului iniţial.
Dacă aceşti binevoitori s-ar fi documentat, ar fi aflat că „adevărul despre operele lui Brâncuşi”, a fost tălmăcit şi răstălmăcit atât în perioada capitalismului antebelic, cât şi în perioada cântării ceauşiste a României dar mai ales în perioada capitalismului sălbatic şi complet debusolat din vremurile de astăzi, când pentru mulţi absolvenţi de liceu cunoştinţele sunt la nivelul scolii elementare de altădată iar unii dintre ei ajung până şi jurnalişti sau „analişti politici” pe la posturile de televiziune!
Cât priveşte interpretarea operelor brâncuşiene, fiecare are dreptul de a le gândi după cum îl taie capul. Şi cu cât sunt mai multe interpretări cu atât mai valoroasă este opera, însăşi Brâncuşi atrăgându-ne atenţia că „Statuile sunt prilejuri de meditaţie”. Dar una este interpretarea artistică şi alta răstălmăcirea răuvoitoare căutând în operele brâncuşiene „formule obscure sau mistere” cum spunea Brâncuşi. „Arta este altceva decât redarea vieţii”, atrăgea el atenţia, arta este „transfigurarea” vieţii.
Cum noi răstălmăciri „obscure şi misterioase” despre „adevărul operelor lui Brâncuşi”, vor continua să apară în toate mijloacele mass-media, mulţi români şi-au exprimat dorinţa de a găsi un site care să adune ce au scris cele mai avizate condeie în materie de artă şi cultură şi să se edifice asupra „întregului adevăr”.
„Întregul adevăr” a existat însă numai în gândirea artistică şi creativă a lui Brâncuşi şi deci nu-l va găsi nimeni! Dar ne vom apropia de „adevărul” lui Brâncuşi cu cât ştim mai multe despre opera sa. De aceea, am făcut o punere în temă foarte necesară, prin alte site-uri „Brâncuşi” sau prin revista „Sămănătorul”. Pentru ca lumea să fie bine informată, am adunat pe site-ul „Brâncuşi” o parte din informaţiile cuprinse în peste 20 de cărţi, monografii şi albume – care au avut ca temă viaţa şi operele lui Brâncuşi – dar şi informaţiile de pe Internet, făcând o listă de legături (linkuri).
În demersul nostru am considerat că cea mai bună documentare au făcut-o însăşi oamenii de cultură ai Gorjului, ei având acces direct atât la documentele primăriei Târgu-Jiu, cât şi la documentele muzeului judeţean sau ale bibliotecilor din Târgu-Jiu. De aceea ne-am folosit de unele din cercetările lor apărute prin diverse publicaţii gorjene. Am dat întâietate atât cercetărilor d-lui prof. dr. Ion Mocioi, o somitate în materie, care a condus Comitetul de Cultură şi Artă al judeţului Gorj precum şi cercetătorului dr. ing. Sorin Lory Buliga care conduce astăzi Centrul de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu şi care tratează unitar întregul „Ansamblu Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu”.
1 – Scrisoarea pentru românii „drogaţi” care „nu vor să schimbe nimic”
Am primit aceea scrisoare pe la începutul verii 2008. Şi am tratat-o ca un fapt divers, ca un mesaj al unuia care traind în Canada n-a aflat despre sutele, poate miile, de manifestări culturale de la Târgu Jiu care tratează din toate punctele de vedere operele lui Brâncuşi.
Vremea a trecut iar scrisoarea transmisă prin Internet a devenit vedetă. Postată peste tot ca un fapt senzaţional, adăugându-i-se enigmatic de către comentatori anonimi „Este o problemă complicată cu Brâncuşi” sau „Este o problema mai gravă cu Brâncuşi” scrisoarea a ajuns în majoritatea căsuţelor poştale ale românilor, în acest fel, devenind cu adevărat „o problema gravă”. Interpretarea „unicat” a operelor lui Brâncuţi, cu patent admis din start ca universal – valabil, eliminând toate celelalte variante, riscă să creeze un fals grosolan şi să aducă o impietate nepermisă operelor grandiosului ansamblu monumental al lui Brancusi.
Iată cum moda „senzaţionalului” de astăzi, intră peste noi în casă prin toate mijloacele: televiziuni, radio, jurnale, reţeaua Internet şi chiar prin telefon, „ai auzit de…”. Şi trăind noi într-o lume a „anormalului”, a bârfelor numite talk-show-uri, a răpirilor de „Magde”, a găsirii de „Elodii” îngropate demult, a „înfierării” comunismului şi la grămadă, a punerii la zid a tuturor celor care au trăit „pe vremea aia”, un e-mail ca „Adevărul despre operele lui Brâncuşi” nu-i de mirare că devine subit vedeta patriotismului „curat şi nepătat” de secol XXI!
Dar să luăm la rând afirmaţiile enigmaticului mesaj sosit pe Internet.
1. Se afirmă că tatăl unui doctor, care locuia lângă Târgu Jiu, numit în paragraful următor Matei Stoicoiu, era director împreună cu soţia la „…scolile din Tg Jiu: cea de baieti si cea de fete.”.
Se vede clar că aici e doar rodul unei imaginaţii. Autorul scrisorii habar n-are de istoria oraşului Târgu Jiu, avansând ideea că pe vremea când Brâncuşi lucra la ansamblu, adică prin anii 1937, oraşul avea doar două şcoli, una de băieţi şi alta de fete. Sesizând că e o făcătură, „Revista AS”, publicând scrisoarea, mai drege puţin busuiocul adăugând „Părinţii săi au fost profesori, directori la liceele “Tudor Vladimirescu” şi liceul de fete”.
Ehei! Existenţa doar a două şcoli la Târgu Jiu se pierde în negura secolelor iar învăţământul în limba română începe aici prin sec. XVIII-lea pe vremea lui Alexandru Ipsilanti. Două „şcoale de panachizi”, una pe langă Catedrala oraşului, cealaltă pe lângă biserica „Sfinţii Apostoli” funcţionau la începutul sec. XIX. La cumpăna secolelor XIX şi XX apar deja cele mai importante instituţii de învăţământ. În 1897 „Gimnaziul real din Târgu Jiu” e numit la propunerea lui Iuliu Moisil „Gimnaziul real „Tudor Vladimirescu””, în 1844 „Şcoala naţională” e numită „Şcoala normală” (mai târziu „Spiru Haret”), în 1876 prefectul Ghiţă Magheru transformă pensionul Săvoiu în „Scoala Secundară” apoi în „Scoala Normală de fete” („Ecaterina Teodoroiu”). În 1899 se pun bazele învăţământului profesional înfiinţându-se „Şcoala Comercială” (Virgil Madgearu).
Fie şi luând în considerare doar aceste patru mari instituţii de învăţământ din Târgu Jiu, în 1937, n-aveau cum să funcţioneze doar două şcoli, una de băieţi şi una de fete. Mai mult, n-am găsit în arhivele celor patru mari instituţii de învăţământ niciun director „Stoicoiu” si în consecinţă, formularea „Parintii sai au fost directori” nu are nici-o bază reală.
2. 2. Revista „Formula AS” preia acel e-mail în stil caracteristic. Descoperă subit că Stoicoiu e din din Scoarţa şi plimbându-se prin parc, a dat de Brâncuşi cu care se cunoştea „caci fusesera colegi in clasele primare” . Iar fiul lui, doctorul, povestea cum „Brâncuşi i-a spus că i-ar plăcea să mă cunoască într-o zi şi pe mine” . În materie de imaginaţie „Revista AS” e tare dar în materie de logică…
Dacă ne uităm la cronologia faptelor lui Brâncuşi, constatăm că în anul 1883, la vârsta de şcoală, Brâncuşi copilul, într-adevăr era prin Târgu Jiu dar… fugit de-acasă de frica învăţătorului! Maică-sa îl prinde, şi-l aduce acasă la Peştişani, unde face clasa I. În clasa a doua, Brâncuşi scrijeleşte banca cu briceagul, învăţătorul îl bate la fund cu nuiaua (deh, apucături de secol trecut!) şi Brâncuşi fuge iar de-acasă… Vine la Hobiţa cu ocazia morţii lui Nicolae, tatăl său, şi continuă şcoala primară la Brădiceni.
Nuiele pentru uzul învăţătorului se găseau însă şi la Brădiceni. Aşa că, fără să termine şcoala primară fuge şi de acolo în anul 1887. Bântuie prin ţară ca ucenic sau băiat de prăvălie, apoi în anul 1893 se înscrie la Şcoala de meserii din Craiova, unde se integrează perfect, devine bursier, este admis la secţia sculptură în lemn, pe care o termină primul, din 16 elevi, în anul 1897, după care pleacă la Viena.
Aşa că „directorul” Matei Stoicoiu din Scoarţa, sau mă rog, din Târgu Jiu, depinde ce scrisoare citeşti, nu avea cum să fie coleg de primară cu Brâncuşi! Deci, alt neadevăr!
3. Fără să existe ca rânduri în scrisoarea originală a lui Liviu Popp, „Revista As” mai adaugă nişte paragrafe imaginare. Neapărat cu comunişti! Păi vreţi să nu fie revista în pas cu isteria anticomunistă de azi?
„Era foarte supărat de câte ori îmi vorbea despre Brâncuşi, spunându-mi aşa: “Am citit multe cărţi primite din ţară despre Brâncuşi. Uite, d-le, cum au schimbat comuniştii numele operelor lui Brâncuşi, din parcul de la Târgu Jiu!”
Păi dacă s-ar fi citit cărţile despre Brâncuşi, şi-ar fi dat toţi seama că nimeni n-a schimbat numele operelor lui Brâncuşi. Şi că fiecare brâncuşiolog care s-a ocupat de operele şi viaţa lui Brâncuşi, fie comunist vechi sau vopsit ca astăzi, fie capitalist vechi sau ciocoi nou ca acum, are propria lui variantă! Aşa cum şi Matei Stoicoiu ignorând documentarea, a avut părerea lui în această scrisoare „nemaipomenită” şi „senzaţională” care a făcut înconjurul lumii.
4. Mai zice revista „Formula AS”: ”Dornic să-l întâlnesc pe marele artist, am reuşit să vin în Târgu Jiu să-l cunosc. A fost un moment memorabil, dar eu am rămas entuziasmat mai ales de felul în care şi-a prezentat lucrările, mi-a spus chiar şi numele monumentelor pe care trebuia să le facă în memoria eroilor români.”
Brâncuşi a ajuns la formula unui ansamblu sculptural pe parcurs şi a avut diverse variante de nume pentru operele sale chiar de la bun început!
Marea parte a variantelor de nume vehiculate pentru componentele ansamblului provin din fazele de proiectare, aprobare, strângere de fonduri, asigurarea amplasamentelor pe „Calea Eroilor”, despăgubirile de terenuri de pe „axul principal”, retrasare de străzi etc.
V. G. Paleolog, cunoscut biograf al sculptorului, atât în timpul regelui cât şi după a doua conflagraţie mondială, spune că „la începutul începutului, şi Brâncuşi şi comitetul nu intenţionau să ridice decât un singur monument. În şedinţa hotărâtoare a comitetului, cu o voce blândă şi în contrast cu ieşirea lui violentă (care uluise comitetul), Brâncuşi spune, după ce desfăşoară o fotografie: „Am hotărât la Paris ca monumentul să fie o coloană fără sfârşit. Iat-o! Ochii celor prezenţi privesc uimiţi fotografia care pentru ei nu reprezenta decât un stâlp ţărănesc”. Brâncuşi n-a ştiut de la bun început nici câţi bani se vor strânge şi nici câte piese va construi din ansamblul care se prefigura pe parcurs ce lucra la coloană. Sanda Tătărăscu, în memoriile ei spune că „artistul a construit o primă masă a tăcerii, din bolovani de râu… O aşezare pe peluza verde, lângă vilă, faţă în faţă cu un semicerc decorativ de coloane, între care se află şi un capitel de la Sarmisegetuza”.
Ca urmare, Matei Stoicoiu din scrisoarea lui Liviu Popp, n-avea cum să spună că Brâncuşi „ şi-a prezentat lucrările, mi-a spus chiar şi numele monumentelor pe care trebuia să le facă” .
Numele şi interpretarea componentelor „Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu Jiu” a fost cea mai dificilă încercare a tuturor celor care au scris despre operele lui Brâncuşi. Însuşi Brâncuşi le denumea în diverse feluri. Coloanei, Brâncuşi îi spunea „Coloana infinită” iar Aretia Tătărăscu „Coloana nesfârşită”, pentru ca în final, să o predea primăriei Târgu Jiu sub numele de inventar, „Coloana recunoştinţei”.
Aşa stând lucrurile, nici nu mai are rost să comentăm variantele din scrisoare, printre care de tot hazul este aceea că „nu “Masa tacerii”, ci “Masa apostolilor neamului”, iar in mijloc s-ar afla Iisus Christos.”! Iată cum dintr-un condei, apostolii lui Iisus ajunseră „apostolii neamului”, adică români!
2 – Câteva denumiri ale pieselor complexului sculptural de la Târgu Jiu
Precizăm mai întâi că pentru axa monumentelor denumirea a rămas cea propusă de Brâncuşi „Calea Eroilor” şi întărită de oficialităţile oraşului la 12 nov. 1937, prin decizia cu nr. 151.
MASA ROTUNDĂ.
„Masa rotundă”, după modelul mesei rotunde ţărăneşti, este denumită aşa în actele oficiale din 1937-38, iar V. G. Paleolog afirmă că denumirea ar fi aparţinut lui Brâncuşi care a înlocuit-o mai târziu in diverse feluri: „Masa flămânzilor de spirit”, „Masa omeniei” (sau Masa pentru primiri cu omenie), „Masa pomenirii” şi in cele din urmă „Masa tăcerii”.
Alte variante ale diverşilor biografi, autori de monografii sau de studii: „Masa familiei”, „Masa cinei nupţiale”, „Masa cinei cea de taină”, „Masa apostolilor”, „Masa dacică”, „Masa căpitanilor”, „Masa de piatră şi cele 12 scaune”.
ALEEA SCAUNELOR
Sau „Aleea din grădina publică”. Sunt denumiri date de localnici în 1938 şi care au rămas şi azi. „Băncile”, n-au denumire.
POARTA SĂRUTULUI!
“Poarta sărutului” sau “Monumentul sărutului” au fost nume date de Brâncuşi, folosind la monument tema sărutului, temă care o găsim şi la alte piese din atelierul său. “Portal” l-au numit constructorii, “Portal de piatră” şi “Portalul din gradina publică” au fost denumiri oficiale când au fost donate primăriei, iar diverşi brâncuşiologi i-au zis “Poarta eroilor”, “Poarta”, “Arc de triumf”, “Poartă de triumf”.
COLOANA RECUNOŞTINŢEI FĂRĂ SFÂRŞIT
Denumire dată de târgujieni, de lucrătorii care au participat la construcţie şi de unii cercetători. A fost numită de Brâncuşi „Coloana fără Sfârşit”, apoi numită tot de Brâncuşi „Coloana Infinită”.
Alte variante: „Monumentul recunoştinţei”, „Coloana recunoştinţei”, „Monumentul păcii”, „Monumentul Eroilor”, „Coloana Eroilor”, „Turnul eroilor”.
Variante nelegate de tema eroilor: „Coloana infinitului”, „Coloana fără sfârşit”, „Columna infinită”, „Columna dorului”
3 – Interpretări ale componentelor complexului sculptural de la Târgu Jiu
Pe cât de diverse sunt denumirile încă în număr înzecit sunt interpretările. Aşa cum am mai precizat, fiecare are dreptul de a medita operele lui Brâncuşi după cum îl taie capul. Am putea spune deci că numărul interpretărilor creşte spre …infinit.
Şi cu cât sunt mai multe interpretări cu atât mai valoroasă este opera iar oltenii în materie de imaginaţie sunt de neîntrecut!
Liberalii au văzut în coloană nu recunoştinţa lui Brâncuşi faţă de eroii neamului ci recunoştinţa faţă de primul ministru liberal de atunci, Gheorghe Tătărăscu, care a avut un rol extrem de important în realizarea ansamblului şi a configuraţiei străzilor pe axul principal. Liberalii au spus că lui Tătărăscu i-ar fi dedicat Brâncuşi coloana şi au numărat şi piesele ei, constatând că au exact acelaşi număr câte litere are numele lui Gheorghe Tătărăscu.
Ca în gâlceava politică de astăzi, unor ţărănişti nu le-a plăcut interpretarea liberalilor şi au început să-şi bată joc de ei spunând că au pus în mijlocul târgului de vite al oraşului „P…la lui Tătărăscu”. Răspândindu-se vorba în oraş, cu amărăciune, Brâcuşi ar fi zis: „V-am lăsat săraci şi proşti şi vă găsesc şi mai săraci şi mai proşti!”
Interpretări care tratează, pe componente sau unitar, întreg „Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu” sunt fel şi chip iar numărul lor pare că nu se mai termină. Şi nici nu se va sfârşi numărul vreodată având în vedere măreaţa operă brâncuşiană!
Să vedem totuşi în final, spre exemplificare, un extras (fără notele de subsol şi trimiterile la surse) dintr-un studiu privind simbolistica celei mai importante piese a ansamblului, „Coloana recunoştinţei fără sfârşit”. În interpretarea dr. ing. Sorin Lory Buliga, şeful Centrului de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi”, studiu care a apărut în „Curierul primăriei”, nr. 3(46) din 25 martie 2004, publicaţie a Primăriei Municipiului Târgu Jiu.
Simbolismul „Coloanei Infinitului”
„Coroborând interpretarea acestui simbol arhaic din spaţiul românesc cu unele din aforismele şi textele lui Brâncuşi (care dovedesc faptul că artistul cunoştea simbolismul polivalent al „Coloanei Infinitului” în toată profunzimea şi coerenţa sa), am ajuns la concluzia că această coloană este în esenţă o reprezentare a Divinităţii, sub aspectul ei creator. Voi prezenta în continuare câteva din rezultatele legate de această temă şi de asemenea textele brâncuşiene corelate.
1. Coloana ca „Scară la cer”: „Hai să-i zicem o Scară la cer” – aforism spus de Brâncuşi chiar în faţa Coloanei.
2. Coloana ca „Axă a Lumii”: „…am vrut să dăruiesc osia spirituală”
3. Coloana ca „Centrul Lumii”: „…într-o zi şi Stâlpul meu va prinde în jurul lui hora lumilor din cosmos”.
4. Coloana ca „Lanţ al lumilor” (care se poate deduce şi din aforismul precedent): „Oare ritmul său lăuntric, din clepsidră în clepsidră, nu înfăţişează oare şi nenumăratele pulsaţii ale universurilor, care necontenit explodează şi se contractă?”. (T. Paleolog)
5. Coloana ca „Stâlp de lumină” sau „Stâlp de foc”: „Mi-am lăsat sculpturile să se joace cu cerul şi cu oamenii, dovedind lumii că este cu putinţă o sculptură a focului”.
„Acesta este mesajul Stâlpului meu, străjuit de Masă şi de Poartă…Să arzi ca o flacără…Să te prefaci în fulger legând cerul cu pământul”. (T. Paleolog)
6. Coloana ca o reprezentare a Divinităţii sau Absolutului: „Du-te. Îmbrăţişează-l cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-l şi vei cunoaşte în adevăr sinea cerului”.
„Realitatea pe care Stâlpul – laolaltă cu celelalte două semne de piatră ale mele – o întrupează este avântul, conştiinţa nunţii ce o sărbătorim cu nesfârşitul univers, dorul ce-i însufleţeşte pe eroi spre absolut”. (T. Paleolog)
Tot în favoarea interpretării Coloanei drept epifanie uranică, reproducem aici, în premieră, un aforism al lui Brâncuşi, semnificativ în acest sens. Astfel, în perioada în care artistul se frământa pentru a hotărî locul de amplasare a Coloanei (probabil în vara lui 1937), preotul V. Brâncuşi din Peştişani, care îi era şi unchi, l-a mustrat pe acesta că în loc să se gândească cum să-şi ajute familia care este gata să “ajungă pe drumuri”, el se preocupă de probleme abstracte care nu puteau fi de folos cuiva. Întrebat de acesta ce vrea să facă acolo, sculptorul a răspuns în felul său caracteristic: „Unchiule, eu vreau să fac aici ce slujeşti dumneata”. Dar este de înţeles că preotul numai lui Dumnezeu îi poate sluji.
Interpretarea „Coloanei Infinitului” ca reprezentare a unei teofanii poate explica şi amplasarea acesteia după biserică, adică separat de restul ansamblului sculptural. Un motiv este acela că revelaţia lui Dumnezeu are loc după descoperirea credinţei de către om, credinţă întruchipată aici de biserica „Sf. Apostoli”.
Un alt temei îl constituie faptul că biserica are la bază un sacrificiu – care aminteşte într-un fel de sacrificiul eroilor gorjeni – şi anume acela al lui Iisus Hristos pentru mântuirea oamenilor. De aceea partea de căpetenie a cultului creştin, care este liturghia, constă în esenţă din aducerea lui Dumnezeu ca „sacrificiu de împăcare”, însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos, simbolizat de pâine şi vin. Acest trup simbolic se dă credincioşilor ca „împărtăşanie” pentru a se întări cu puterea Dumnezeiască ce există în ele, spre viaţa şi fericirea veşnică.
Ţinând cont de faptul că biserica îl simbolizează în primul rând pe Iisus Hristos, care declara că „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan, 14, 6), se poate înţelege de aici că doar trecând prin biserică (adică Hristos) se poate avea cu adevărat revelaţia semnificaţiei Coloanei Infinitului (ca reprezentare a Divinităţii).
Dar, aşa cum am arătat şi cu o altă ocazie, „Calea Sufletelor Eroilor” reprezintă de asemenea şi un drum simbolic de reîntoarcere a eroilor gorjeni – prin jertfa lor de sine pentru ţară şi credinţă – la Dumnezeu. Iar într-un sens mai larg, această reîntoarcere evolutivă – deci cu sens pozitiv, de recuperare – este o „cale eroică” pentru orice om care simte imperios nevoia de a-şi întâlni Creatorul.”
4 – Concluzii
Aidoma interpretărilor operelor lui Brâncuşi, concluziile trebuie să le tragă singuri cititorii.
Ei trebuie să discernă dacă acel e-mail lui Liviu Popp a vrut să fie doar o simplă mână de ajutor dată românilor dezinteresat, dacă a fost o diversiune de discreditare a ansamblului sculptural de la Târgu Jiu sau s-a vrut de la bun început a fi un virulent mesaj anticomunist, venit din partea unuia care a fost nevoit să plece în occident.
Partea cea mai proastă a fost că tocmai acest mesaj anticomunist a prins la public. El a fost amplificat iar unele din reviste sau posturi de televiziune, în loc să elucideze cazul, au pornit o campanie furibundă care să facă praf imaginea României, făcând plăcere patronilor şi acoperind interesele lor de ciocoi de presă porniţi mereu în a susţine o parte sau alta a spectrului politic.
Nu s-a făcut altceva decât să se mai adauge la hărmălaia generală de astăzi încă o goarnă. Un singur forum, România-Franţa, şi-a exprimat îndoiala asupra afirmaţiilor gratuite conţinute în e-mail solicitând mediile intelectuale să-şi spună cuvântul.
Cât despre Liviu Popp, presupus ca primul care a transmis acel e-mail „Adevărul despre operele lui Brâncuşi” nu se mai poate scrie nimic. Aflăm de pe Internet că „In seara de 28 Septembrie 2008 s-a stins din viata dupa o scurta dar grea suferinta in lupta cu cancerul Dan Liviu Popp, bine cunoscut si indragit membru al Asociatiei Culturale Romano Canadiene din Calgary. Nascut in Bucuresti la 10 Aprilie 1941, crescut si educat in Bucuresti, a absolvit in 1968 Facultatea de Inginerie Geologica de la IPGG Bucuresti. S-a stabilit la Calgary in 1984 la chemarea fratelui sau Stefan Popp inginer geolog. A trait si muncit in Canada, patria sa adoptiva, timp de 24 ani intotdeauna in Calgary, unde a fost iubit si apreciat mult de colegi si prieteni.” Să-i fie ţărâna uşoară! Poate a vrut să facă un bine ţării dar uite că a ieşit prost!
Revine ca misiune de suflet a tuturor celor care au transmis acel e-mail – şi care a făcut mai mult rău decât bine – să transmită mai departe, fiecare prin mijloacele lui, acest succint studiu al unui atât de nefericit caz.
Pentru că dacă ar mai trăi Brâncuşi astăzi, ar exclama iar cu amărăciune:
„Aţi fost proşti pe vremea comunismului dar după ce voi înşivă ziceţi că l-aţi distrus, vă găsesc acum şi mai proşti şi mai comunişti!”
Acest articol este creat de catre Prof. Nicolae N. Tomoniu.
Gaini Brahma 